Consultările americano-ruse de la Geneva pentru ”salvarea” tratatului INF s-au încheiat fără rezultat

Publicat:

Delegaţiile americană şi rusă s-au reunit marţi la Geneva pentru a discuta despre tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), semnat de SUA şi URSS către finalul Războiului Rece şi pe care Washingtonul ameninţă în prezent să-l denunţe, delegaţia americană descriind întâlnirea avută acum drept ”dezamăgitoare”, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Rusia continuă să încalce tratatul şi nu s-a pregătit să explice cum va reveni complet la respectarea completă şi verificabilă” a documentului, a declarat subsecretarul de stat american Andrea Thompson, care a condus delegaţia americană la tratativele de la Geneva.


Citește și : Sebastian Kurz, criticat în PE pentru că Austria s-a retras din pactul mondial privind migraţiile

”Mesajul nostru este clar: Rusia trebuie să-şi distrugă sistemul de rachete care contravine acordului”, a adăugat Thompson după reuniunea cu uşile închise, desfăşurată la misiunea permanentă a Rusiei pe lângă Naţiunile Unite şi la care vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov a condus delegaţia ţării sale.

Reuniunea americano-rusă a avut loc la aproape trei luni după ce preşedintele Donald Trump şi-a manifestat intenţia de a retrage SUA din tratatul INF, invocând încălcarea acordului de către Rusia. Secretarul american de stat, Mike Pompeo, i-a cerut ulterior Rusiei să-şi distrugă în termen de 60 de zile rachetele balistice 9M729, în caz contrar la începutul lunii februarie SUA îşi vor suspenda angajamentele asumate în baza tratatului INF.

Citește și : SUA: Un congresman al Partidului Republican acuzat de rasism, sancţionat de propriul său partid

Dar şi Rusia la rândul ei susţine că SUA încalcă tratatul prin desfăşurarea rachetelor MK-41 în Europa sau prin ameninţarea cu folosirea unor drone ce au un potenţial de atac similar. Înaintea reuniunii de marţi, Serghei Riabkov a declarat că impunerea unor ultimatumuri ”nu este calea de urmat pentru a găsi soluţii”.

Tratatul INF semnat în 1987, spre sfârşitul Războiului Rece, de preşedintele american Ronald Reagan şi de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu raze de acţiune între 500 şi 5.500 km.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.