Consumul de cocaină a crescut în toată Europa

Publicat:

Consumul de cocaină a crescut în toată Europa, potrivit unui studiu privind apele uzate în UE, care a arătat că cele mai ridicate niveluri de reziduuri au fost descoperite în Belgia, Spania, Portugalia şi Ţările de Jos, relatează Reuters, potrivit agerpres

Studiul, cel mai amplu realizat până în prezent de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (EMCDDA), a analizat zilnic apele reziduale din staţiile de epurare care deservesc aproximativ 54 de milioane persoane din 104 oraşe europene.


Citește și : Kyriakos Mitsotakis anunţă luna alegerilor din Grecia

Au fost analizate probe colectate pe o perioadă de o săptămână între martie şi aprilie anul trecut pentru urme de cocaină, amfetamină, metamfetamină, MDMA/ecstasy, ketamină şi canabis, şi a fost descoperit un consum de droguri mai mare decât în studiile anterioare.

“Descoperirile din prezent, din 104 oraşe, prezintă o imagine a unei probleme privind drogurile care este larg răspândită şi complexă, toate cele şase substanţe fiind detectate în aproape fiecare locaţie”, a declarat Alexis Goosdeel, directorul EMCDDA, într-un comunicat.

Rezultatele au arătat o “creştere continuă în detectarea cocainei”, o tendinţă observată încă din 2016, şi de asemenea că mai multe oraşe au raportat urme de metamfetamină în apele reziduale.

Mai mult de jumătate din cele 66 de oraşe europene au înregistrat creşteri ale reziduurilor de cocaină în apele uzate.

Citește și : Varşovia spune că axa Rusia-China este periculoasă

Ketamina a fost inclusă pentru prima dată în studiul din 2022 din cauza “semnelor privind creşterea accesului la ketamină în Europa”. Cea mai mare cantitate de reziduuri a fost descoperită în apele uzate din oraşe din Danemarca, Italia, Portugalia şi Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.