X

Containerele cu uraniu semnalate ca fiind dispărute dintr-un sit din Libia au fost găsite

Containere care conţineau o cantitate de circa 2,5 tone de uraniu natural, semnalate miercuri ca fiind dispărute dintr-un sit din Libia de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), au fost găsite, a anunţat joi un general al trupelor taberei care controlează estul Libiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Generalul Khaled al-Mahjub, comandantul direcţiei de comunicare al armatei omului forte din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar, a declarat, prezentând şi imagini video, că respectivele containere au fost găsite “la numai cinci kilometri” de situl unde erau depozitate în partea de sud a ţării, aproape de graniţa cu statul Ciad.

Citește și : Hackerii ruşi pregătesc un nou val de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, semnalase anterior că zece containere cu uraniu natural nu au fost găsite de inspectorii ONU în locul ce fusese indicat de autorităţi.

Totuşi, în imaginile difuzate de acel general, sunt văzuţi lucrători numărând 18 containere, ceea ce ar reprezenta tot uraniul stocat în respectivul sit.

Generalul Khaled al-Mahjub crede că respectivele containere au fost furate şi apoi abandonate “de o facţiune ciadiană, crezând că în ele erau arme sau muniţii”.

Profitând de haosul din Libia şi de frontierele nepăzite, mai multe grupări armate ciadiene şi sudaneze şi-au creat baze în sudul Libiei pentru a desfăşura acolo operaţiuni de contrabandă.

Libia a renunţat la programul de dezvoltare a armelor nucleare în 2003, sub conducerea dictatorului Muammar Gaddafi. Acesta din urmă a fost înlăturat de la putere şi ucis în 2011 după ce diferite grupări armate eterogene sprijinite de operaţiuni ale NATO au pornit o rebeliune armată împotriva lui.

Citește și : Eva Kaili rămâne în spatele gratiilor

Libia este astăzi un stat eşuat, cu două guverne rivale, cel din capitala Tripoli recunoscut de ONU şi cel al lui Khalifa Haftar, ale cărui trupe controlează estul ţări, în timp ce numeroasele grupări armate îşi dispută supremaţia şi se finanţează prin operaţiuni de contrabandă, în special trafic cu migranţi care doresc să ajungă în Europa.

Tags: AIEACiadcontainereKhaled al-MahjubONURafael Grossiuraniu
Categorii: Sinteze