X

Conte: Limitarea liberei circulaţii pentru italieni ar fi injustă şi inacceptabilă

Premierul italian Giuseppe Conte a avertizat marţi că limitarea liberei circulaţii pentru italieni din partea altor state din cauza epidemiei de coronavirus ar fi injustă şi inacceptabilă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ar fi injust ca state străine să impună limitări (ale liberei circulaţii pentru italieni), nu putem accepta aceasta”, a declarat Conte în faţa jurnaliştilor.

Citește și : Trei ‘grei’ din CDU şi-au anunţat oficial candidaturile la şefia partidului

“Italia îşi poate lăsa cetăţenii să călătorească în linişte, pentru că suntem o ţară care a luat măsuri eficace şi care dispune de un sistem de sănătate excelent”, a subliniat premierul italian.

“Politica noastră de sănătate este printre cele mai riguroase. Controalele pe care le efectuăm sunt o garanţie pentru noi toţi”, a insistat Giuseppe Conte.

Declaraţiile lui Giuseppe Conte intervin înainte de reuniunea, convocată pentru marţi după-amiază la Roma, a miniştrilor sănătăţii din ţările vecine Italiei, pentru adoptarea unor reguli comune.

Miniştrii sănătăţii din Franţa, Elveţia, Austria, Slovenia, Croaţia, ţări vecine Italiei, precum şi Germania şi UE vor încerca să definească “liniile de acţiune comune” în faţa epidemiei, în timp ce ţările europene au reacţionat până acum în mod dispersat.

Citește și : Coronavirusul OPREŞTE filmările la ‘Mission Impossible’

Noul bilanţ oficial publicat marţi este de 283 de cazuri în Italia, dintre care 7 decese deja anunţate, ceea ce înseamnă o creştere cu 54 de cazuri de persoane testate pozitiv în raport cu ziua de luni. Lombardia (nord-vestul Italiei) rămâne principalul focar al peninsulei, cu 212 de cazuri, dintre care 6 decese, mai mult cu 40 faţă de ziua de luni.

Tags: AustriacoronavirusCroatiaElvetiafrantaGiuseppe ContesloveniaUE
Categorii: Diaspora