X

“Nu contează, oricum moare”- comentariu nepotrivit despre senatorul John McCain al unei membre a echipei de comunicare de la Casa Albă

“Nu contează, oricum moare” – a reacţionat o membră a echipei de comunicare de la Casa Albă la opoziţia manifestată de senatorul John McCain, care are 81 de ani şi suferă de cancer, faţă de nominalizarea la conducerea CIA a Ginei Haspel din cauza controversatului ei rol în programul american de torturare a suspecţilor de terorism, relatează vineri AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Kelly Sadler a făcut această remarcă joi, în cadrul unei întâlniri cu uşile închise la care au participat circa 20 de membri ai personalului, au indicat media americane. Un responsabil al Casei Albe a explicat că s-a dorit a fi o glumă ratată.

Citește și : Spania : Parlamentul regional catalan va dezbate sâmbătă învestirea a lui Joaquim Torra, succesorul lui Carles Puigdemont

Soţia senatorului republican, Cindy McCain, a luat în schimb în serios comentariul, trimiţându-i lui Kelly Sadler un mesaj pe Twitter în care ţine să-i “aducă aminte” că soţul ei “are o familie, şapte copii şi cinci nepoţi”.

Fără a dezminţi că Sadler a făcut respectivele remarci, Casa Albă a transmis ulterior un comunicat în care subliniază că “respectă acţiunile senatorului McCain pentru SUA” şi “se roagă pentru el şi familia sa în acest moment dificil”.

John McCain a fost diagnosticat anul trecut cu glioblastom, o formă agresivă de cancer cerebral, şi de câteva luni s-a retras la reşedinţa sa din Arizona. Foarte puţini dintre legislatori sau politicieni îndrăznesc să evoce public eventualul deces al senatorului, erou al războiului din Vietnam, unde a fost prizonier de război timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii.

Citește și : Ambasada SUA la Ierusalim,prima şi probabil nici ultima dată când o ambasadă este stabilită în Oraşul Sfânt (AFP)

Un animator al canalului TV Fox Business i-a cerut scuze senatorului joi, pe Twitter, pentru că nu l-a contrazis pe un invitat care afirmase că McCain a vorbit sub tortură pe când era prizonier în Vietnam, acuzaţie care a mai fost lansată în 2008 şi s-a dovedit falsă.

Tags: Casa AlbaCIAJohn McCainKelly Sadlertwitter
Categorii: Știrile zilei