Continuă audierea martorilor apărării în dosarul „Kuliok”

O nouă ședință de judecată în dosarul „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte al Republicii Moldova, actual deputat, Igor Dodon, are loc miercuri, 18 martie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în lipsa inculpatului.

Citește și: Primarul orașului Căușeni a fost reținut. Ar fi pretins mită de zeci de mii de lei

Potrivit Ziarului de Gardă, la ședință participă procurorii de caz Petru Iarmaliuc și Vitalie Codreanu, precum și avocații lui Igor Dodon, Nicolae Posturusu și Ion Vîzdoaga. Primul martor audiat în ședința de astăzi este fostul deputat socialist Alexandru Jolnaci. Ulterior vor fi audiați încă doi martori.

Dosarul „Kuliok”, în care este învinuit fostul președinte al R. Moldova și actualul deputat Igor Dodon, a fost reluat de la zero la începutul lunii noiembrie 2025 din cauza înlocuirii unui judecător.

Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani.

This post was last modified on 18/03/2026 11:59 11:59

Tags: dosarul kuliokigor dodonkuliok
Știrile zilei