
Doritorii încă se mai pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” ediția a XIII-a, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Citește și: Peste 600 de școli utilizează catalogul electronic
Competiția este organizată de MEC, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare și se va desfășura în perioada 14-16 februarie 2025.
„Mold SEF” este rezervat elevilor claselor VII–XII care, sub îndrumarea unui cadru didactic sau cercetător științific, au elaborat un proiect inovativ – invenție sau cercetare – în domeniul științei – chimie, biologie, geografie, fizică, managementul mediului și al ecosistemelor, matematică sau domenii interdisciplinare sau în domeniul științe aplicate – inginerie mecanică, energetică, termotehnică, electrotehnică, electronică, echipamente și tehnologii de măsurare, reciclare, economie.
De asemenea, la concurs pot aplica elevii cu lucrări în domeniul tehnologiei informației – știința calculatoarelor, algoritmi, programare, inteligență artificială, navigare și comunicare, aplicații software.
Termen-limită pentru înscriere este data de 3 februarie 2025. Înscrierea se face prin completarea formularului online disponibil aici.
This post was last modified on 09/01/2025 15:06 15:06