X

Contrabanda i-a trimis după gratii

Contrabanda i-a trimis după gratii

Opt persoane au fost condamnate la închisoare pentru contrabandă cu mărfuri în valoare de peste 2 milioane lei.

Citește și: Cazanul defect aproape că i-a ucis. Trei copii și părinții acestora au ajuns la spital

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința de condamnare la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare, în privința a 7 bărbați și o femeie, pentru infracțiunea de contrabandă.

Potrivit procurorilor, inculpații, prin înțelegere prealabilă, în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020, în repetate rânduri, au organizat transportarea mărfurilor din Ucraina în Republica Moldova, evitând procedura legală de vămuire și introducere legală pe teritoriul țării.

Valoarea mărfurilor depășește suma de 2 430 176,86 lei. Acestea erau introduse în țară prin segmentul de frontieră al Ucrainei cu Republica Moldova, care se mărginește cu regiunea transnistreană, pentru ca ulterior să fie transportată pe drumurile de ocolire a posturilor vamale interne de control spre mun. Chișinău, unde mărfurile erau depozitate, o parte fiind comercializată de către inculpați prin intermediul mai multor puncte comerciale amplasate în mun. Chișinău.

Inculpații au pledat nevinovați. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Tags: condamnat la închisoarecontrabanda cu marfuri
Știrile zilei