Control sporit asupra altor patru media de stat chineze în SUA, considerate ‘misiuni diplomatice străine’

Publicat:

Guvernul american a schimbat luni statutul a patru media de stat chineze, acuzate că ar fi “organe de propagandă” ale Beijingului şi ale căror birouri în SUA vor fi considerate “misiuni diplomatice străine”, potrivit AFP, scrie agerpres.

“De acum înainte, ele vor trebui să notifice Departamentului de Stat lista personalului lor” şi “cea a bunurilor lor imobiliare”, a declarat jurnaliştilor secretarul de stat american adjunct pentru Asia de Est, David Stilwell.


Citește și: Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel global (OMS)

Această măsură împotriva Televiziunii centrale a Chinei, agenţiei China News Service, Cotidianului poporului şi Global Times se adaugă unei decizii identice luate deja în februarie împotriva altor cinci media chineze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.