X

Controversatul om de afaceri slovac Marian Kocner, acuzat de obstrucţionarea justiţiei în cazul asasinării jurnalistului Jan Kuciak

Controversatul om de afaceri slovac Marian Kocner, în prezent închis pentru fraudă, este acuzat de obstrucţionarea justiţiei, pentru presupusa transmitere a unei serii de mesaje printr-un intermediar în timp ce se afla în custodia autorităţilor în legătură cu moartea jurnalistului Jan Kuciak, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al tribunalului regional din Bratislava, citat de TASR, potrivit agerpres.  

După notificarea lui Kocner şi a avocatului său, judecătorul responsabil de caz urmează să decidă următorii paşi şi să stabilească o dată pentru proces, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

Noua acuzaţie vine după ce Peter Toth, jurnalist şi fost ofiţer de informaţii de rang înalt, a mărturisit că l-a ajutat pe omul de afaceri să transmită în mod clandestin bilete scrise, cu un conţinut neprecizat, în timp ce era anchetat de tribunalul penal în legătură cu asasinarea lui Kuciak şi a logodnicei sale.

Achitat în cele din urmă în septembrie 2020 de acuzaţia că a ordonat acest asasinat, Kocner a fost condamnat, în februarie anul trecut, la 19 ani de închisoare pentru o fraudă de 69 de milioane de euro, într-un caz separat.

Cazul Kuciak urmează să fie reexaminat de Curtea Supremă, întrucât s-a făcut apel împotriva verdictului, menţionează TASR.

Jan Kuciak şi logodnica sa, Martina Kusnirova, au fost împuşcaţi mortal pe 21 februarie 2018 la domiciliul lor din satul Velka Maca, într-o execuţie de tip mafiot, după ce jurnalistul scrisese mai multe articole despre corupţia la nivel înalt şi relaţiile lui Marian Kocner cu politicieni slovaci.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

La sfârşitul anului trecut, Curtea Supremă a Slovaciei l-a condamnat pe un fost militar, Miroslav Marcek, la 25 de ani de închisoare pentru asasinarea jurnalistului şi a Martinei Kusnirova.

Asasinarea lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.

Tags: bratislavafraudaJan KuciakMarian KocnerPeter Toth
Categorii: Diaspora