Convenţia de la Singapore privind Medierea a fost semnată de 46 de ţări

Publicat:

Un tratat internaţional care permite statelor şi organizaţiilor să pună în aplicare acorduri mediate care decurg din litigii comerciale a fost semnat miercuri la Singapore, relatează dpa, potrivit agerpres.

Convenţia de la Singapore privind Medierea a fost semnată de 46 de ţări – între care China, SUA, Coreea de Sud şi India – la şase luni după ce tratatul a fost prezentat pentru prima dată de ONU în decembrie 2018.


Citeşte şi: Kim Jong Un îi avertizează pe americani şi nord-coreeni

Tratatul permite părţilor implicate în litigii comerciale internaţionale să efectueze soluţionări mediate în propriile instanţe – o modalitate care nu era disponibilă anterior în litigiile transfrontaliere.

Înainte de Convenţia de la Singapore, părţile trebuiau să se bazeze pe proceduri de contencios costisitoare sau arbitraj, după cum prevede Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958.

Secretarul general adjunct al ONU pentru Afaceri Juridice Stephen Mathias a salutat tratatul ca o ”convenţie marcantă”, arătând modul în care ONU foloseşte medierea pentru ”soluţionarea pe cale paşnică a litigiilor”.

Citeşte şi: Iran cere sprijinul ONU în războiul psihologic cu SUA

Tratatul survine în contextul în care China şi SUA se află într-un război comercial în care ambele părţi îşi impun reciproc taxe vamale.

”Multilateralismul se află sub presiune, dar soluţia este îmbunătăţirea sa, nu abandonarea”, a menţionat premierul din Singapore, Lee Hsien Loong.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microsoft estimează că pana informatică provocată de sistemul său de operare a afectat circa 8,5 milioane de calculatoare

Microsoft estimează că pana informatică provocată de sistemul său de operare a afectat circa 8,5 milioane de calculatoare Pana informatică mondială care a perturbat vineri...

Dezastru ecologic la Țarigrad din cauza unei gunoiști. Ce spun autoritățile locale

Dezastru ecologic la Țarigrad din cauza unei gunoiști. Ce spun autoritățile locale Dezastru ecologic în satul Țarigrad. Localnicii sunt nemulțumiți din cauza unei gropi de...

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.