X

Convocarea ambasadorului rus la MAE ceh

Ministerul Afacerilor Externe ceh l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei, în urma unor comentarii ale unor responsabili ruşi considerate ca fiind “insultătoare”, făcute după ce Praga a anunţat că va fi demontată o statuie a unui mareşal sovietic în capitala cehă, informează AFP, scrie agerpres.

În august, autorităţile municipale au acoperit cu o prelată statuia mareşalului sovietic Ivan Stepanovici Konev, în al 6-lea arondisment al capitalei cehe, provocând o reacţie vehementă din partea Moscovei.

Citește și : BoJo se declară ‘prudent optimist’ cu privire la posibilitatea unui acord al Brexitului

Ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, l-a calificat pe Andrej Kolar, primarul arondismentului 6, drept “gauleiter”, cum era denumit liderul de filială regională a partidului nazist german în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În timp ce Konev este considerat un erou în Rusia, numeroşi cehi văd în el un personaj ce simbolizează opresiunea din epoca sovietică. Konev a condus Armata Roşie care a eliberat Praga de nazişti în 1945, însă tot el a fost responsabil de reprimarea revoltei antisovietice ungare în 1956. Decedat în 1973, Konev a jucat de asemenea un rol în represiunea declanşată de guvernul sovietic în 1968 împotriva Primăverii de la Praga.

Ministrul-adjunct al afacerilor externe ceh, Ales Chmelar, “l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse, Aleksandr Zmeevski, pentru a protesta împotriva declaraţiilor mincinoase şi jignitoare ale unui ministru rus la adresa primarului de arondisment din Praga”, a informat Ministerul Afacerilor Externe ceh într-un comunicat.

Monumentul controversat este adesea vandalizat. În 21 august, ziua de comemorare a invaziei Cehoslovaciei în 1968, cineva a scris “Nu mareşalului acoperit de sânge, nu vom uita”, pe această statuie înălţată de regimul comunist în 1980. După aceasta primăria a acoperit statuia cu o prelată, însă simpatizanţi pro-Konev au rupt-o şi au organizat o manifestaţie pentru menţinerea statuii în acelaşi loc.

Citește și : Noul preşedinte al Camerei inferioare a parlamentului britanic va fi ales pe 4 noiembrie

Mai mulţi dintre parlamentarii cu simpatii ruse, printre care şi Jiri Ovcacek, purtătorul de cuvânt al preşedintelui prorus şi prochinez Milos Zeman, au asistat la acea adunare.

Autorităţile din Praga au decis joi să înlocuiască statuia lui Konev printr-un Memorial al eliberării Pragăi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Fiica lui Konev le-a spus jurnaliştilor cehi că statuia tatălui său ar putea fi mutată în Rusia.

Tags: Andrej KolarArmata RosieJiri OvcacekMilos ZemanPragaVladimir Medinski
Categorii: Diaspora