X

Un convoi de vehicule a părăsit ambasada Marii Britanii la Moscova

Un convoi de vehicule a părăsit vineri ambasada Marii Britanii la Moscova, înaintea expirării termenului limită până la care 23 de diplomaţi britanici trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Decizia este o consecinţă a scandalului diplomatic izbucnit între Londra şi Moscova în cazul fostului spion dublu rus Serghei Skripal.

Citeşte şi: CINCI români printre persoanele decedate în urma exploziei de la uzina chimică din Cehia (MAE)

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), şi fiica sa Iulia, au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra susţine că cei doi au fost otrăviţi cu Noviciok, un agent neurotoxic de uz militar de fabricaţie rusă.

Acest caz a dus la un scandal diplomatic între Londra şi Moscova, care au expulzat câte 23 de diplomaţi ai celeilalte părţi şi şi-au suspendat contactele bilaterale la nivel înalt.

De partea sa, Kremlinul şi-a exprimat vineri regretul pentru decizia liderilor statelor din Uniunea Europeană de a rechema ambasadorul UE acreditat la Moscova, într-un gest simbolic de protest faţă de implicarea Rusiei în cazul Skripal.

Citeşte şi: Incendiu catastrofal în Vietnam. Cel puţin 13 oameni au murit

”Regretăm acea decizie”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului. El a adăugat că măsura UE a fost luată doar pe baza presupunerilor despre ceea ce li s-a întâmplat fostului spion Serghei Skripal şi fiicei sale Iulia, fără a exista probe în acest sens.

Kremlinul nu ştie pe ce bază liderii UE şi-au exprimat solidaritatea cu Marea Britanie, întrucât Rusia nu a primit nicio informaţie de primă mână în cazul Skripal, a subliniat reprezentantul preşedinţiei ruse. 

Tags: ambasadalondramarea britaniemoscovaNoviciokrusiaSerghei Skripal
Categorii: Diaspora