Convorbire Putin-Macron, înaintea unei reuniuni privind Nagorno-Karabah

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut duminică o convorbire telefonică, în ajunul unei întâlniri tripartite între liderii rus, azer şi armean privind Nagorno-Karabaha, au anunţat, potrivit unui comunicat, Palatul Elysée şi Kremlinul, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Vladimir Putin urmează să-i primească luni la Moscova pe preşedintele azer Ilham Aliev şi prim-ministrul armean Nikol Pashinyan pentru discuţii trilaterale privind aplicarea acordului de încetare a ostilităţilor în Nagorno-Karabah, semnat pe 9 noiembrie sub egida Rusiei.


Citește și : Mai mulţi manifestanţi pro-Trump, arestaţi şi inculpaţi după asaltul asupra Capitoliului

Rusia, Franţa şi Statele Unite coprezidează Grupului OSCE de la Minsk, principalul mediator internaţional în acest conflict de la mijlocul anilor ’90.

”Având în vedere (…) stabilizarea situaţiei din Nagorno-Karabah, s-a observat că, în primul rând, în cadrul acestei reuniuni, vor fi luate în considerare noi măsuri pentru asigurarea unei vieţi paşnice în regiune’, a indicat Kremlinul.

Emmanuel Macron ”a insistat asupra aspectelor umanitare şi a reamintit necesitatea iniţierii unei activităţi care să conducă la o soluţionare politică, care va necesita coordonare internaţională”, a indicat, la rândul său, Palatul Elysée, precizând că cei doi şefi de stat ”au convenit să menţină o coordonare strânsă în această perspectivă”.

Citește și : Netanyahu a primit a doua doză de vaccin împotriva Covid-19

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.