Convorbirile între SUA şi Cuba vor fi reluate în curând

Publicat:

O delegaţie americană la nivel înalt urmează să se deplaseze în curând în Cuba pentru a relansa discuţiile cu ţara comunistă asupra unor chestiuni privind poliţia şi menţinerii ordinii, a anunţat joi Departamentul de Stat, citat vineri de France Presse, potrivit agerpres.

“Responsabili americani şi cubanezi se vor întâlni luna aceasta la Havana (…) pentru a discuta subiecte de interes bilateral privind chestiuni de menţinere a ordinii internaţionale”, dintre care criminalitatea transnaţională, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat sub condiţia anonimatului.


Citeşte şi: Fiul lui Pablo Escobar deplânge glorificarea ‘narco-culturii’ – Black News

Responsabilul nu a precizat datele reuniunii, dar a spus că delegaţia va include membri ai Departamentului de Stat, Departamentului de Justiţie şi Securitate Internă.

“Participarea la aceste discuţii demonstrează angajamentul de a continua dialogul constructiv cu guvernul Cubei, acolo unde este cazul, pentru a promova interesele Statelor Unite”, a adăugat sursa, precizând totuşi că acest lucru nu s-ar face “în detrimentul problemei drepturilor omului”.

Washingtonul şi Havana au reluat deja discuţiile pe tema migraţiei în 2022, pe fondul emigraţiei record a cubanezilor, în special cu destinaţia Statele Unite.

Ambasada americană la Havana a reluat de asemenea la începutul lunii ianuarie eliberarea totală a vizelor pentru cubanezii care doresc să se stabilească în Statele Unite.

Dar o “normalizare” a relaţiilor cu insula comunistă nu este încă pe ordinea de zi, mai ales că Washingtonul menţine Cuba pe lista ţărilor care susţin terorismul.

Cuba figurează şi pe o altă listă a ţărilor care încalcă libertatea religioasă.

Citeşte şi: Taiwanul anunţă incursiuni ale aviaţiei chineze pentru a doua zi consecutiv – Black News

Fostul preşedinte american Donald Trump a pus capăt politicii de deschidere faţă de Cuba iniţiată de predecesorul său, Barack Obama.

La sosirea la Casa Albă în 2021, preşedintele Joe Biden a promis că va revizui politica SUA faţă de Cuba, dar şi-a înăsprit discursul în urma manifestaţiilor antiguvernamentale în insulă din iulie 2021. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.