Coordonatorul luptei antiteroriste din Viena a fost suspendat

Coordonatorul luptei antiteroriste din Viena a fost suspendat, a anunţat vineri şeful poliţiei din capitala austriacă, Gerhard Pürstl, la patru zile după atentatul comis de un simpatizant al grupării Stat Islamic, transmit AFP şi dpa, scrie agerpres.

Erich Zwettler ”mi-a cerut să îl suspend din funcţie întrucât nu doreşte să fie un obstacol în faţa anchetei”, a declarat Pürstl în faţa presei.

Citește și : Biden, la un pas de a câștiga scrutinul prezidenţial din SUA

Referitor la atacul comis luni, comandantul poliţiei vieneze a spus că agenţi austrieci observaseră o întâlnire între radicali germani şi autorul atentatului.

Autorităţile germane le solicitaseră colegilor austrieci să monitorizeze întâlnirea desfăşurată în iulie la Viena, potrivit lui Gerhard Pürstl. Acesta a recunoscut că s-au făcut greşeli în evaluarea riscului reprezentat de viitorul atacator, care era eliberat condiţionat după o condamnare legată de terorism.

Ministerul de Interne austriac a recunoscut faptul că agenţii săi ştiau cu câteva săptămâni înainte de atac că viitorul autor încercase să cumpere muniţii în Slovacia, în luna iulie.

A doua zi după atentatul soldat cu patru morţi în centrul Vienei, cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a făcut cunoscută hotărârea de a lupta împotriva “islamului politic”, “ideologie” ce reprezintă un “pericol pentru modelul de viaţă european”.

Poliţia austriacă a reţinut ulterior 16 bărbaţi, dintre care unii erau cunoscuţi de autorităţile statului pentru infracţiuni cu caracter terorist. Şase dintre ei au fost puşi în libertate, a indicat vineri pentru AFP purtătoarea de cuvânt a parchetului, Nina Bussek, explicând că bănuielile în privinţa acestora nu au fost confirmate.

Citește și : Ministrul german al apărării a rămas CARANTINATĂ în biroul ei din Berlin

 

This post was last modified on 06/11/2020 17:30 17:30

Tags: Erich ZwettlerGerhard PürstlSebastian KurzViena
Categorii: Diaspora