X

COP25 intră în linie dreaptă şi intensifică lucrările aproape de sfârşit

Cea de-a 25-a Conferinţă a ONU privind schimbările climatice (COP25) a intrat miercuri în cea de-a zecea zi de desfăşurare, cu echipe negociatoare care şi-au intensificat eforturile când au mai rămas doar trei zile pentru închiderea acestui summit prevăzută pentru 13 decembrie şi se anunţă o nouă intervenţie de la tribună a tinerei activiste suedeze Greta Tunberg, relatează EFE, potrivit agerpres.

La o zi după inaugurarea “segmentului de înalt nivel”, în care a intervenit cantautorul spaniol Alejandro Sanz, miniştrii şi şefii de stat din cele aproape 200 de delegaţii prezente îşi vor continua intervenţiile în plenul COP25 în care îşi vor demonstra bunele intenţii, în contrast cu progresele lente ale delegaţilor.

Citește și : Pentagonul SUSPENDĂ antrenamentul tuturor militarilor saudiţi

O listă care a început cu intervenţia ministrului portughez al mediului, Joao Pedro Matos Fernández, şi se va încheia cu cea a directorului general al titularului Ministerului pentru Adaptarea la Schimbarea Climatică, Meteorologie, Energie şi Gestionarea a Dezastrelor din Vanuatu, Esline Garaebiti Bule.

Pentru a intensifica negocierile, care avansează prea lent – lucru obişnuit timp de 25 de ani de reuniuni pe această temă – preşedinţia chiliană a COP25 a numit marţi mai mulţi miniştri, printre care şi cel spaniol, Teresa Ribera, ca “facilitatori”. Printre temele discutate miercuri se numără biodiversitatea şi economia circulară, elemente cheie ale luptei împotriva crizei climatice.

Se prevede de asemenea să răsune în cadrul summitului ecourile prezentării la Bruxelles a noului acord verde al Uniunii Europene – planul UE pentru atingerea ţintei de neutralitate din punct de vedere al carbonului pentru 2050.

Citește și: Şase morţi într-un atac prelungit în New Jersey – VIDEO

Pactul Verde European prezentat la Bruxelles de noua preşedintă Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propune transformarea UE în el primul continent neutru în emisii de carbon pentru 2050 şi majorarea de la 40 % la 55 % a ţintei de reducere a emisiilor până în 2030 faţă de nivelul din 1990.

În paralel, COP25 va dezbate teme precum bioenergie, apă, digitalizare sau schimbare climatică, alături de dezinformare, ştiri false sau negarea acestor schimbări, pe lângă finanţarea energiilor regenerabile.

Tags: Alejandro SanzCOP25Greta Tunbergmadridmediuschimbari climaticespania
Categorii: Externe