X

Copenhaga îl cheamă la explicaţii pe ambasadorul Rusiei

Danemarca a anunţat marţi că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în această ţară după ce un avion de luptă rusesc a încălcat spaţiul aerian danez în timpul unui exerciţiu al NATO, informează France Presse, potrivit agerpres.

“Luăm în serios încălcarea inacceptabilă a spaţiului aerian danez de către Rusia. Este absolut esenţial ca toată lumea – inclusiv Rusia – să adere la regulile de bază şi principiile internaţionale”, a precizat ministrul danez de externe Jeppe Kofod într-un comunicat.

Citește și: Maduro a graţiat peste 100 de opozanţi

NATO a denunţat la rândul său atitudinea agresivă a Rusiei.

Incidentul, care a avut loc vineri în largul insulei de Bornholm din Marea Baltică, “este primul de acest fel şi indică un nou nivel în comportamentul provocator rus”, a scris organizaţia într-un comunicat.

Citește și: Trump nu are de gând să viziteze familia lui Jacob Blake

Potrivit acesteia, un bombardier american B52 a fost urmărit de un avion de luptă rusesc Su-27, “comiţând o încălcare semnificativă a spaţiului aerian al unei ţări NATO”.

În Suedia vecină, armata a desfăşurat un nou sistem de apărare antiaeriană pe Insula Gotland, avanpost în Marea Baltică al acestei ţări scandinave nealiniate.

Tags: ambasadorB52BornholmCopenhagadanemarcaJeppe Kofodmarea balticaNATOrusiaSu-27
Categorii: Externe