X

Copenhaga oferă recompense turiştilor, în timp ce alte state europene iau măsuri drastice împotriva turismului excesiv

Copenhaga oferă recompense turiştilor, în timp ce alte state europene iau măsuri drastice împotriva turismului excesiv

În Barcelona, vizitatorii au fost împroşcaţi cu pistoale cu apă, ca expresie a furiei populaţiei locale faţă de turismul excesiv. În schimb, în Copenhaga, turiştii vor primi stimulente financiare şi de altă natură, cu condiţia să acţioneze responsabil, potrivit The Guardian.

Capitala daneză pare să contracareze tendinţa altor puncte de atracţie turistice care se luptă cu povara numărului prea mare de turişti, încercând să atragă doar călătorii cuminţi, conştienţi de problemele sociale şi de mediu, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Patronatul naţional al turismului a introdus un program de încurajare a comportamentului durabil şi favorabil climei. Începând de luni, acesta îi va recompensa pe cei care aleg să meargă pe bicicletă, cu mijloacele de transport în comun sau să facă puţină muncă, cum ar fi grădinăritul sau colectarea gunoiului în port sau în parcurile oraşului.

Persoanele care se prezintă cu propriile ceşti de cafea reutilizabile pot primi o băutură gratuită în anumite localuri, în timp ce alte avantaje pentru un comportament bun includ un cocktail gratuit la un bar de pe acoperiş sau timp suplimentar petrecut pe complexul de pârtii artificiale de schi din oraş.

“Toate alegerile noastre au un impact asupra mediului, aşa că de ce să nu luăm decizii conştiente care să ne avantajeze pe toţi şi să fim recompensaţi pentru ele?”, sugerează organizatorii CopenPay.

Mikkel Aarø-Hansen, de la biroul oficial de turism Wonderful Copenhagen, a declarat că speră ca ideea să servească drept sursă de inspiraţie pentru alte oraşe, care încearcă să găsească o modalitate viabilă de a crea o relaţie mai benefică pentru ambele părţi şi mai puţin ostilă între turişti şi localnici.

“Trebuie să ne asigurăm că turismul, în loc să fie o povară pentru mediu, este transformat într-o putere de schimbare pozitivă”, a spus el. Acesta a adăugat că, prin adoptarea unor elemente ale aşa-numitei economii a experienţei, programul ar încuraja, de asemenea, întâlniri pozitive între turişti şi populaţia locală.

“Obiectivele noastre principale sunt de a face călătoriile mai durabile. Totuşi, vom reuşi acest lucru numai dacă vom putea să depăşim marea diferenţă dintre dorinţa vizitatorilor de a se comporta într-un mod durabil şi comportamentul lor real”. Acesta a adăugat că provocarea a fost “mai complicată decât pare”.

“Dorim ca vizitatorii să ia decizii mai conştiente şi mai prietenoase cu clima şi, în acest fel, să sperăm că vor avea o experienţă de călătorie mai satisfăcătoare”, a adăugat Aarø-Hansen.

Barcelona nu este singura destinaţie turistică populară copleşită, iar localnicii iau măsuri drastice în încercarea de a reduce sau controla boom-ul călătoriilor.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Cei care călătoresc o zi la Veneţia trebuie să plătească acum o nouă taxă zilnică de 5 euro, în timp ce turiştii din vechiul oraş portuar Dubrovnik au fost îndemnaţi recent să evite folosirea trolerelor sau să le ridice, din cauza zgomotului pe care îl produc atunci când sunt trase pe străzile pietruite. Între timp, Mallorca, Ibiza şi alte insule Baleare au introdus restricţii stricte privind consumul de alcool. Alte destinaţii experimentează o serie de metode de control al fluxului, de la taxe de intrare la zone de vizitare restricţionate.

CopenPay, care va dura iniţial până la 11 august, este privit de autorităţi ca un fel de proiect pilot, care ar putea fi repetat şi extins în caz de succes. În viitor, acesta ar putea implica recompensarea vizitatorilor care iau trenul în loc de avion pentru a ajunge la Copenhaga.

Tags: barcelonaCopenhaga
Externe