X

Copia Declaraţiei de Indepenţă a SUA a fost găsită într-un orăşel din Anglia

Cercetătorii britanici şi americani au anunţat că au autentificat o copie a pergamentului ce conţine Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, un document rar, descoperit în arhivele comitatului Sussex din sudul Angliei, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest document, ce datează din 1780 potrivit cercetătorilor, reprezintă o copie scrisă pe pergament a acelui text politic celebru, prin care 13 colonii britanice din America de Nord şi-au declarat independenţa pe 4 iulie 1776. Originalul este conservat în Arhivele Naţionale americane din Washington.

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Copia a fost găsită anul trecut de doi cercetători de la Universitatea Harvard în arhivele din Sussex, aflate în oraşul Chichester.

Iniţial, pergamentul i-a aparţinut lui Charles Lennox, al treilea duce de Richmond, cunoscut sub porecla de “ducele radical”, datorită sprijinului acordat revoluţionarilor americani.

“Echipa noastră continuă să lucreze pentru a afla momentul şi modul în care documentul a ajuns în Anglia”, au subliniat membrii consiliului comitatului West Sussex, în care se află oraşul Chichester. 

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

Tags: AngliaCharles LennoxChichesterDeclaraţia de IndependenţăSUASussex
Categorii: Diaspora