Copiii migranți ajunși în SUA vor fi trimiși în cazărmi militare. Trump a cerut Pentagonului să pregătească 5000 de locuri!

Publicat:

Administraţia preşedintelui Donald Trump a solicitat Pentagonului să identifice facilităţi militare care ar putea găzdui 5.000 de copii migranţi neînsoţiţi, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, locotenent-colonelul Jamie Davis, transmite AFP, potrivit agerpres.

Pentagonul va identifica locurile posibile pentru a găzdui aceşti copii, a spus Jamie Davis, adăugând că această solicitarea a fost adresată marţi de Departament Sănătăţii, iar copiii vor trebui cazaţi până la 30 septembrie.


Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

Potrivit ultimelor statistici ale Departamentului de Securitate Internă, publicate marţi, în luna februarie au fost reţinuţi la frontiera de sud a Statelor Unite aproximativ 6.825 de minori neînsoţiţi, faţă de 4.968 în luna octombrie a anului trecut.

Secretarul pentru Securitate Internă Kirstjen Nielsen a avertizat miercuri Congresul SUA că imigraţia ilegală va creşte în lunile următoare.

Solicitarea Departamentului Sănătăţii, responsabil de siguranţa şi bunăstarea copiilor neînsoţiţi cu vârsta sub 18 ani, a fost făcută ţinând cont de această prognoză.

Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

Dacă Departamentul Sănătăţii decide că este necesară utilizarea facilităţilor, va trebui să adreseze o cerere oficială în acest sens Departamentului Apărării, a declarat locotenent-colonelul Davis.

Pentagonul fusese deja însărcinat cu identificarea unor posibile facilităţi pentru adăpostirea minorilor, dar Departamentul Sănătăţii nu a folosit până în prezent această posibilitate şi niciun minor neînsoţit nu a fost găzduit în facilităţi militare de la instalarea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.