Coreea de Nord a depistat un focar al unei boli intestinale neidentificate

Publicat:

Coreea de Nord a raportat joi izbucnirea unui focar al unei boli intestinale neidentificate într-o regiune agricolă, o presiune suplimentară asupra acestui stat izolat, care se confruntă cu o penurie alimentară cronică şi cu un val de infectări COVID-19, informează Reuters, potrivit agerpres.

Liderul Kim Jong Un a trimis miercuri medicamente în oraşul-port Haeju din vestul ţării pentru a veni în sprijinul pacienţilor care suferă din cauza acestei ”epidemii acute enterice”, a precizat agenţia de ştiri KCNA fără să precizeze numărul persoanelor afectate sau să identifice boala.


Citeşte şi: Zelenski a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO – Black News

Termenul enteric se referă la tractul gastrointestinal.

”(Kim) a subliniat nevoia de a controla epidemia cât de curând posibil adoptând măsuri adecvate pentru a carantina cazurile suspecte astfel încât să-i limiteze complet transmiterea şi de a confirma cazurile prin examinare epidemiologică şi teste ştiinţifice”, a spus KCNA.

Un oficial din cadrul Ministerului Reunificării din Coreea de Sud care se ocupă de afacerile inter-coreene a spus că guvernul monitorizează focarul, care ar putea fi de holeră sau febră tifoidă.

Focarul epidemic a apărut când deja Coreea de Nord se confruntă cu un prim val de infectări cu COVID-19. Statul a declarat stare de urgenţă luna trecută pe fundalul temerilor legate de lipsa vaccinurilor şi a produselor medicale.

Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a informat anterior legislatorii că boli care se răspândesc pe calea apei, cum ar fi febra tifoidă, erau deja larg răspândite în Coreea de Nord înainte de anunţarea epidemiei de coronavirus.

”Bolile intestinale cum ar fi febra tifoidă şi shigeloza nu sunt deosebit de noi în Coreea de Nord, dar ce este cu adevărat problematic este apariţia acestora într-un moment când ţara se luptă deja cu COVID-19”, a spus profesorul Shin Young-jeon, de la Facultate de Medicină a Universităţii Hanyang din Seul.

Coreea de Sud este dispusă să colaboreze cu cea de Nord pentru a stăvili epidemia, dar autorităţile de la Phenian nu au răspuns la niciuna dintre ofertele de dialog, inclusiv o propunere anterioară a Seulului de a oferi vaccinuri anti-COVID-19, a spus un alt oficial din cadrul Ministerului Reunificării.

Provincia South Hwanghae, unde este localizat Haeju, este cea mai importantă regiune agricolă din Coreea de Nord, ceea ce stârneşte temeri referitoare la un posibil impact asupra penuriei alimentare care afectează ţara.

Deşi posibilitatea răspândirii infecţiei prin recolte pare redusă, autorităţile vor dezinfecta sursele de apă întrucât există probabilitatea ca boala să se transmită pe calea apei, a spus Eom Joong-sik, un expert în boli infecţioase din cadrul Gil Medical Center al Universităţii Gachon.

Phenianul a anunţat zilnic numărul pacienţilor cu febră fără să specifice că au COVID-19, cel mai probabil din cauza unei lipse a kiturilor pentru testare. Experţii suspectează totodată subraportarea numărului pacienţilor în presa controlată de stat.

Citește și: Macron, Scholz şi Draghi, în drum spre Kiev cu trenul – Black News

Coreea de Nord a raportat joi alte 26.010 de persoane care prezintă simptome de febră, numărul total al pacienţilor ”cu febră” înregistrat pe teritoriul ţării de la sfârşitul lui aprilie ajungând la aproape 4,56 milioane. Bilanţul deceselor asociate focarului este de 73.

Deşi Coreea de Nord a anunţat că epidemia de COVID-19 pare să se diminueze, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a pus sub semnul întrebării declaraţiile Phenianului făcute la începutul acestei luni, susţinând că de fapt situaţia se înrăutăţeşte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.