Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică spre marea din largul coastei sale estice

Publicat:

Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică spre marea din largul coastei sale estice, înaintea unor exerciții militare planificate de forțele sud-coreene și americane care implică un portavion și a unei vizite în regiune a vicepreședintelui american Kamala Harris, scrie Reuters , informează mediafax.

Armata sud-coreeană a declarat că a fost vorba de o singură rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune, lansată din apropierea zonei Taechon din provincia Pyongyan din nord, cu puțin înainte de ora locală 7 dimineața, care a zburat aproximativ 600 km la o altitudine de 60 km și o viteză de Mach 5.


Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

“Lansarea de către Coreea de Nord a unei rachete balistice este un act de provocare gravă care amenință pacea și securitatea peninsulei coreene și a comunității internaționale”, a declarat Statul Major al armatei sud-coreene într-o declarație.

După lansare, președintele Statului Major Întrunit, Kim Seung-kyum, și comandantul forțelor americane din Coreea, Paul LaCamera, au discutat situația și și-au reafirmat disponibilitatea de a răspunde la orice amenințare sau provocare din partea Coreei de Nord, a adăugat acesta.

Consiliul Național de Securitate al Coreei de Sud a organizat o reuniune de urgență pentru a discuta măsurile de răspuns și a condamnat lansarea ca fiind o încălcare evidentă a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și un act de provocare nejustificat.

Președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol, care a sosit la Seul sâmbătă târziu, după o călătorie în Marea Britanie, Statele Unite și Canada, a fost informat cu privire la lansare, a precizat biroul prezidențial.

Ministrul japonez al Apărării, Yasukazu Hamada, a declarat că Japonia a estimat că racheta a atins altitudinea maximă de 50 km și este posibil să fi zburat pe o traiectorie neregulată. Hamada a precizat că a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei și că nu au fost raportate probleme legate de traficul maritim sau aerian.

Multe dintre rachetele cu rază scurtă de acțiune testate de Coreea de Nord în ultimii ani au fost concepute pentru a evita apărarea antirachetă prin manevre în timpul zborului și prin zborul pe o traiectorie mai joasă.

“Dacă includem și lansările de rachete de croazieră, aceasta este cea de-a 19-a lansare, ceea ce reprezintă un ritm fără precedent”, a declarat Hamada.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

 

Lansarea are loc după sosirea portavionului american cu propulsie nucleară USS Ronald Reagan în Coreea de Sud pentru a participa la exerciții comune cu forțele sud-coreene timp de patru zile, între 26 și 29 septembrie, și înaintea unei vizite planificate la Seul în această săptămână de către Harris.

A fost pentru prima dată când Nordul a efectuat o astfel de lansare după ce a tras opt rachete balistice cu rază scurtă de acțiune într-o singură zi la începutul lunii iunie, ceea ce a determinat Statele Unite să ceară mai multe sancțiuni pentru încălcarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Agenția de știri sud-coreeană Yonhap a relatat sâmbătă că Coreea de Nord s-ar putea, de asemenea, să se pregătească să testeze o rachetă balistică lansată de pe submarin (SLBM), citând armata sud-coreeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.