X

Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat în mare

Coreea de Nord a lansat miercuri un proiectil neidentificat în direcţia mării, a informat armata sud-coreeană, la două zile după ce Phenianul a anunţat că a efectuat un test reuşit al unei noi “rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune”, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Statul Major interarme sud-coreean a indicat într-un comunicat doar că a fost vorba de un proiectil neidentificat lansat deasupra Mării Japoniei, deocamdată nefiind făcute alte precizări privind tipul proiectilului, distanţa parcursă sau eventuale alte tiruri.

Citeşte şi: Tot mai mulţi canadieni votează anticipat – Black News

Noua lansare vine la două zile după ce agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA a anunţat că în weekend a avut loc un test reuşit al unei rachete de croazieră cu rază lungă, evocând o “armă strategică de mare importanţă”. A fost primul astfel de test după şase luni, iar potrivit unor experţi descrierea făcută de nord-coreeni ar putea indica faptul că racheta testată în weekend este capabilă să transporte focoase nucleare.

Şi Garda de coastă niponă a raportat miercuri lansarea dinspre Coreea de Nord a unui obiect care ar putea fi o rachetă balistică şi care a căzut în afara zonei sale economice exclusive.

Citeşte şi: Prelaţii din Georgia, SPIONAŢI de serviciile de informaţii ale acestei ţări – Black News

Premierul japonez Yoshihide Suga a calificat drept “revoltătoare” noua lansare şi a condamnat gestul nord-coreenilor ca fiind o ameninţare pentru pacea şi securitatea în regiune.

Tags: Coreea de NordPhenianrachetaYoshihide Suga
Categorii: Știrile zilei