X

Coreea de Nord amenință că rupe orice dialog cu SUA

Coreea de Nord a ameninţat luni că va întrerupe dialogul cu SUA, în timp ce şeful diplomaţiei americane s-a declarat nerăbdător ca negocierile să fie reluate, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

“Auzind retorica ridicolă a lui Pompeo, am renunţat la orice speranţă de dialog”, a declarat un responsabil nord-coreean însărcinat cu negocierile cu SUA, citat de agenţia oficială KCNA. “Ne vom trasa propriul drum”, a asigurat acest responsabil al cărui nume nu este dezvăluit.

Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

Săptămâna trecută, secretarul de stat american Mike Pompeo i-a îndemnat pe membrii comunităţii internaţionale să rămână “determinaţi să exercite presiuni diplomatice şi economice” asupra ţării dotate cu arme nucleare, îndemnând în acelaşi tip Phenianul să reia dialogul.

Coreea de Nord a testat duminică lansatoare de rachete multiple de calibru foarte mare.

Coreea de Nord şi SUA sunt în impas asupra dosarului nuclear, într-un moment în care Washingtonul îşi oferă ajutorul Phenianului pentru combaterea noului tip de coronavirus.

Potrivit analiştilor, Phenianul îşi îmbunătăţeşte puţin câte puţin capacităţile militare, în pofida sancţiunilor internaţionale şi condamnărilor.

Responsabilul nord-coreean l-a acuzat pe Pompeo că “proferează o insultă la adresa unei ţări cu care preşedintele său (Donald Trump) dorea să înnoade o bună relaţie”, făcând referire la o scrisoare adresată de preşedintele american liderului Kim Jong Un.

Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

În această scrisoare, preşedintele american propune ca SUA să sprijine eforturile Coreei de Nord pentru limitarea propagării pandemiei de COVID-19.

Într-un interviu telefonic acordat agenţiei de presă sud-coreene Yonhap şi mass-media asiatice, Pompeo a afirmat că poziţia sa a fost întotdeauna “pe aceeaşi linie” cu cea a lui Donald Trump.

“De partea americană, am încercat cu diligenţă să facem să avanseze aceste negocieri şi sperăm să avem ocazia să reuşim acest lucru. Preşedintele Trump a fost la fel de clar (…) Sancţiunile, nu cele americane, ci rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, vor continua să fie aplicate”, a spus Pompeo. 

Tags: Coreea de Nordcovid-19Donald TrumpKim Jong UnMike PompeoPhenianSUAwashington
Categorii: Știrile zilei