Coreea de Nord ameninţă SUA cu `cele mai mari suferinţe` în cazul adoptării noilor sancţiuni

Publicat:

Coreea de Nord a avertizat luni SUA că le vor provoca “cele mai mari suferinţe şi durere” dacă vor persista în dorinţa lor ca ONU să înăsprească sancţiunile împotriva sa, după al şaselea test nuclear, relatează AFP.

Într-un comunicat difuzat de agenţia de presă oficială KCNA, Ministerul de Externe nord-coreean avertizează că dacă Washingtonul “va pune în aplicare această ‘rezoluţie’ ilegală cu privire la înăsprirea sancţiunilor, Coreea de Nord va acţiona pentru a fi absolut sigură că Statele Unite vor plăti preţul” corespunzător.


Coreea de Nord este “pregătită şi dispusă să folosească orice formă de mijloace ultime”, se menţionează în acelaşi comunicat, citat de DPA, în care se subliniază că Phenianul le-ar putea provoca SUA “cea mai mare durere şi suferinţă din întreaga sa istorie”.

“Lumea va asista la modul în care Coreea de Nord îi va potoli pe gangsterii americani prin lansarea unei serii de acţiuni care vor cele mai dure pe care şi le-au imaginat vreodată”, se mai spune în comunicat.

Consiliul de Securitate al ONU este chemat să se pronunţe luni în privinţa înăspririi sancţiunilor împotriva Coreii de Nord, acuzată că ameninţă pacea cu programele sale nucleare şi de arme convenţionale.

Regimul nord-coreean a efectuat la 3 septembrie al şaselea său text nuclear, declarând că aceasta a fost o bombă cu hidrogen sau o bombă H miniaturizată, capabilă să fie montată pe o rachetă balistică intercontinentală (ICBM). În iulie, Phenianul a efectuat două teste cu ICBM.

Aceste activităţi nucleare şi balistice contravin rezoluţiilor ONU, ceea ce i-au atras Coreii de Nord sancţiuni internaţionale de şapte ori.

Cele mai severe sancţiuni aplicate până acum Coreii de Nord de către Naţiunile Unite, impuse doar cu o săptămână în urmă, au vizat exporturile de minereu de fier şi cărbune nord-coreene, blocând astfel vânzările internaţionale de minereu, precum şi de produse piscicole ale Coreii de Nord. De asemenea au fost impuse interdicţii de călătorie şi îngheţări de active împotriva unor persoane fizice şi juridice având legătură cu regimul de la Phenian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport)

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport) Politicienii și demnitarii de stat sunt persoanele care inițiază cel mai des...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.