Coreea de Nord neagă existenţa unor tabere de deţinuţi politici (ONU)

Publicat:

Coreea de Nord a negat joi existenţa unor tabere de deţinuţi politici pe teritoriul său, în timpul unei dezbateri la ONU privind situaţia drepturilor omului în această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Delegaţia nord-coreeană a trebuit să se confrunte, în principal, cu critici din partea Statelor Unite şi ale altor ţări occidentale în cadrul unui Examen periodic universal (EPU) al Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) – numele oficial al Coreei de Nord – în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului.


Citește și : Orban îi îndeamnă pe alegători să-şi dea votul liderilor anti-migraţie: ‘Migraţia trebuie oprită’

Toate ţările membre ale ONU trebuie să se supună acestui examen la fiecare cinci ani. Acuzaţia cea mai violentă a venit din partea însărcinatului cu afaceri american Mark Cassayre.

“Situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord este deplorabilă şi nu are echivalent în lumea modernă”, a spus el. Mark Cassayre a cerut Phenianului să “desfiinţeze imediat toate taberele de deţinuţi politici” şi să “elibereze toţi deţinuţii politici”.

”Rămânem profund preocupaţi în legătură cu 80.000 până la 120.000 de persoane deţinute în condiţii deplorabile în taberele de deţinuţi politici, între care mii de persoane încarcerate pentru simplul fapt că au deţinut un text religios sau au intrat în contactat cu membri ai unei biserici”, a spus diplomatul american.

În răspunsul său, un membru al Curţii Supreme din Coreea de Nord, Pak Kwang Ho, a negat categoric existenţa acestor tabere.

“Nu există deţinuţi politici, nici tabere de deţinuţi politici în vocabularul dreptului penal şi al codului de procedură penală ale RPDC”, a spus el.

Reprezentantul adjunct al Marii Britanii la oficiul ONU din Geneva, Miriam Shearman, a solicitat la rândul său Phenianului “să ia măsuri imediate pentru a pune capăt practicii muncii forţate”.

Citește și : Mike Pompeo s-a întors la Washington pentru a discuta despre situația din Iran și Coreea de Nord

Pak a răspuns că sarcinile impuse deţinuţilor în ”instituţiile de reformă (…) nu înseamnă muncă forţată”. El a declarat că deţinuţii lucrează opt ore pe zi “ca orice cetăţean” şi au dreptul să se odihnească în zilele de duminică şi sărbătorile legale.

În 2014, o comisie de anchetă a ONU a concluzionat că în Coreea de Nord au fost comise şi sunt comise “crime împotriva umanităţii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.