Coreea de Nord participă la summitul dedicat ‘noului drum al mătăsii’

Publicat:

China a anunţat vineri că înalţi demnitari din 37 de ţări, printre care şi reprezentanţi ai Coreei de Nord, vor participa săptămâna viitoare, la Beijing, la marele său summit al “noului drum al mătăsii”, informează AFP, potrivit agerpres.

Lansată în 2013, iniţiativa denumită oficial “Centura şi Drumul” (“Belt and Road”) este menită să amelioreze legăturile dintre Asia, Europa şi Africa. Ea prevede în special finanţarea de infrastructuri terestre şi maritime în valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari.


Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

Proiectul a stârnit dezbinare printre europeni. Unele ţări, printre care Italia, Grecia şi mai multe din Europa de Est, s-au asociat proiectului. Altele ţări, la unison cu SUA, exprimă temeri că Beijingul şi-ar putea extinde prin intermediul acestui proiect influenţa sa politică sau în legătură cu acordurile comerciale încheiate cu China, pe care le consideră lipsite de transparenţă.

Italia a devenit, în aprilie, prima ţară membră a G7 care s-a raliat iniţiativei chineze şi se va număra printre cele 37 de naţiuni reprezentate de un şef de stat sau de guvern la summitul care va avea loc între 25 şi 27 aprilie, a anunţat în timpul unei conferinţe de presă ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi.

Pe această listă figurează de asemenea Grecia, Elveţia, Austria, Republica Cehă, ţările tradiţional prietene cu China, precum Rusia, sau alte numeroase ţări asiatice.

Citește și: Principalele concluzii ale raportului întocmit de Robert Mueller

Coreea de Nord, ţară vecină Chinei şi aliatul său tradiţional, va trimite la summit o delegaţie, a anunţat Wang Yi. “Este un lucru perfect normal, pentru că este vorba de o iniţiativă de cooperare economică. Toate ţările sunt libere să participe”, a subliniat ministrul chinez.

Cu toate acestea, el nu a precizat dacă liderul nord-coreean Kim Jong Un, care ar urma să aibă o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin în luna aprilie, va participa sau nu la summitul de la Beijing.

În timpul primului summit de la Beijing al noului drum al mătăsii, în urmă cu doi ani, Kim Jong Un, care nu participa la acesta, a deturnat atenţia presei internaţionale declanşând un tir de rachete, chiar la începutul lucrărilor acelui summit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Banca Mondială va oferi R.Moldova un nou împrumut de 37,3 milioane de euro

Banca Mondială va oferi R.Moldova un nou împrumut de 37,3 milioane de euro Banca Mondială va oferi Moldovei un împrumut de 37,3 milioane de euro...

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii Michail Chkhikvishvili, liderul unei grupări extremiste,...

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru, dar Moldova în mod...

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.