Coreea de Nord promite o creştere economică şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor

Publicat:

Parlamentul din Coreea de Nord a promis că va dezvolta economia şi va îmbunătăţi mijloacele de trai în contextul “luptei continue” împotriva sancţiunilor internaţionale şi pandemiei de coronavirus, relatează marţi media de stat, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Adunarea Supremă a Poporului (SPA), parlamentul cu rol pur decorativ din acest stat izolat, s-a reunit în perioada 6-7 februarie pentru a discuta despre buget şi pentru a adopta legi privind îngrijirea copiilor şi protejarea cetăţenilor din străinătate, a relatat agenţia oficială de presă KCNA.


Citeşte şi: Cadavrul lui John McAfee se află în continuare la Barcelona, după şapte luni de la sinuciderea sa – Black News

Liderul Kim Jong Un nu a luat parte la reuniune, care a fost condusă de Choe Ryong Hae, unul dintre consilierii săi de bază, care prezidează comisia permanentă a SPA.

Parlamentul se reuneşte rar şi o face de obicei doar pentru a aproba decizii privind bugetul, angajaţii şi chestiuni juridice, dar şi pentru sarcinile Partidului Muncitorilor, partidul unic, ai cărui membri formează în mare parte legislativul.

Reuniunea survine în contexul în care Coreea de Nord se confruntă cu dificultăţi economice tot mai mari din cauza sancţiunilor internaţionale în legătură cu programele sale de arme şi a restricţiilor privind COVID-19 care au redus puternic comerţul cu China, principalul său aliat şi susţinător economic.

SUA au cerut luni Phenianului să nu-şi mai finanţeze programele nuclear şi de rachete balistice şi să prioritizeze nevoile propriului popor, în timp ce Rusia şi China susţin că sancţiunile înrăutăţesc situaţia umanitară din Coreea de Nord.

În decembrie, Kim Jong Un a salutat succesul obţinut prin implementarea planului pe cinci ani pe care l-a anunţat la începutul anului trecut, dar a atras atenţia că în acest an se va duce o luptă “pe viaţă şi pe moarte” pentru a impulsiona economia şi a îmbunătăţi vieţile oamenilor.

Raportorul special al ONU pentru drepturile omului din Coreea de Nord a spus că persoanele cele mai vulnerabile din această ţară riscă să moară de foame în contextul amplificării izolării în timpul pandemiei.

Citeşte şi: Facebook a ŞTERS pagina care promovează Freedom Convoy în DC, după ce GoFundMe a început să returneze 8 milioane de dolari în donații pentru protestul din Canada: site-ul de donații, condus de CEO-ul care a făcut lobby pe lângă Congres pentru plățile de ajutor COVID, s-a alăturat lui Trudeau – Black News

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de COVID-19, dar şi-a închis graniţele şi a impus interdicţii stricte de călătorie şi alte restricţii.

Economia sa a suferit în 2020 cea mai mare contracţie din ultimii 23 de ani, pe fondul sancţiunilor, pandemiei şi vremii nefavorabile care a afectat agricultura. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.