Coreea de Nord reafirmă că nu are niciun caz de covid-19

Publicat:

Coreea de Nord nu numără niciun caz de contaminare cu noul coronavirus, dă asigurări un oficial de rang înalt în domeniul Sănătăţii, la Phenian, în contextul în care unele state se îndoiesc de absenţa contaminării în această ţară, care se află între China şi Coreea de Sud, relatează AFP, potrivit news.ro .

Coreea de Nord – săracă şi izolată diplomatic – şi-a închis riguros frontiera încă de la sfârşitul lui ianuarie şi a luat măsuri drastice de izolare, supunând mii de persoane unui regim de carantină la domiciliu.


Citește și : Parlamentul European face apel la o atenţie deosebită dezinformării online

Pak Myong Su, directorul Departamentului antiepidemie de la Centrul naţional de luptă împotriva epidemiilor, a insistat asupra eforturilor care au permis obţinerea unui asemenea succes.

”Până în prezent, nicio persoană nu a fost infectată cu noul coronavirus în ţara noastră”, a declarat Pak pentru AFP.

”Noi am luat toate măsurile prevenitve şi ştiinţificie, precum inspecţii şi plasarea în carantină a tuturor persoanelor care intră în ţara noastră, o dezinfectare competă a tuturor mărfurilor, închiderea frontierelor şi oprirea legăturilor maritme şi aeriene”, a amintit el.

Doar câteva ţări din lume – insule sau ţări devastate de război – nu au anunţat niciun bolnav de covid-19.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că pragul de un milion de cazuri confirmate în lume urmează să fie depăşit în zilele următoare, în contextul în care au murit peste 45.000 de oameni

Potrivit unor specialişti, Coreea de Nord, vecina a două state afectate, este deosebit de vulnerabilă la virus, din cauza unui sistem medical notoriu defectuos.

În martie, comandantul Forţelor americane în Coreea de Sud Robert Abrams se declara ”aproape sigur” că în Nordul existau cazuri confirmate de covid-19.

MESAJE DE PREVENŢIE

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, la rândul său, că ”se întâmplă ceva” în Coreea de Nord şi a oferit ajutorul ţării sale, într-o scrisoare adresată dictatorului Kim Jong Un.

”Am auzit spunându-se că sunt mulţi morţi în Coreea de Nord, dar autorităţile nu spun că este din cauza coronavorusului”, a declarat pentru AFP Choi Jung-hun, un fost medic nord-coreean care a trecut în Sud în 2012.

Presa oficială îndeamnă neîncetat populaţia să respecte măsurile sanitare, iar mesaje de promovare a igienei sunt difuzate la difuzor.

Citește și : Pandemia de coronavirus a redus prețurile alimentelor pe plan mondial

Fotografii surprind populaţia purtând mască – cu excepţia lui Kim Jong Un.

Recent, colaboratorii săi au fost văzuţi  fără mască, ceea ce nu înseamnă, afirmă Choi, în prezent profesor la un institut de cercetare sud-coreean, că eforturile în vederea opririi virusului au dat roade.

Coreea de Nord, vizată de multiple sancţiuni de Consiliul de Securitate al ONU cu scopul de a o obliga să renunţe la programele sale nuclear şi balistic, interzise, a cerut ajutor în lupta împotriva noului coronavirus.

ONU a acceptat ca Fondul pentru Copii UNICEF sau organizaţii precum Médecins sans frontières (MSF) să-i trimită kituri de diagnostic, măşti, echipamente de protecţie şi dezinfectanţi.

UNICEF a confirmat această trimitere la solicitarea Ministerului nord-coreean al Sănătăţii. Provenind din China, aceste echipamente au sosit săptămâna trecută pe cale terestră la Phenian.

În februarie, Ministerul rus de externe a anunţat că trimis Phenianului 1.500 de kituri de depistare, la solicitarea Coreei de Nord.

OMS preconizează să aloce suma de 900.000 de dolari Coreei de Nord în cadrul luptei împotriva acestei epidemii, potrivit site-ului ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.