X

Coreea de Nord recunoaşte independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk

Coreea de Nord a recunoscut miercuri două “republici populare” separatiste proruse din estul Ucrainei drept state independente, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Această recunoaştere ar fi a treia, după cea din partea Siriei, la sfârşitul lui iunie, şi cea din partea Rusiei, cu câteva zile înainte ca Moscova să-şi lanseze ofensiva împotriva Ucrainei, în februarie.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

“Reprezentanţa diplomatică” a separatiştilor la Moscova a difuzat pe Telegram o fotografie cu reprezentanta sa, Olga Makeeva, primind ceea ce ea prezintă a fi o scrisoare de recunoaştere din mâinile ambasadorului nord-coreean Sin Hong Chol.

Cu puţin timp înainte de aceasta, liderul teritoriului separatist Doneţk, Denis Puşilin, a anunţat această recunoaştere din partea autorităţilor nord-coreene. “Statutul internaţional al Republicii Populare Doneţk continuă să se întărească”, a spus el. “Aceasta este o nouă victorie pentru diplomaţia noastră”, a adăugat el pentru AFP.

Ambasada Coreei de Nord la Moscova a confirmat că a recunoscut miercuri independenţa ambelor entităţi teritoriale, Doneţk şi Lugansk, a informat mai târziu agenţia de presă TASS.

Rusia şi-a justificat ofensiva militară împotriva Ucrainei prin necesitatea de a apăra aceste entităţi separatiste din estul ţării.

Moscova este considerată de Occident, în pofida infirmărilor sale, instigatoarea acestor mişcări separatiste în 2014, în urma anexării de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Tags: Coreea de NordDenis PuşilinDoneţkmoscovaOlga MakeevaSin Hong Chol
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina