
Coreea de Sud urmează să lanseze joi, pentru a treia oară, racheta sa spaţială Nuri şi va încerca să plaseze un satelit pe orbită, ceea ce ar putea reprezenta un punct de cotitură în programul spaţial sud-coreean în curs de dezvoltare, relatează AFP, potrivit agerpres.
Programat iniţial pentru miercuri, zborul a fost amânat cu câteva ore înainte de ora programată din cauza unei probleme tehnice, care ulterior a fost rezolvată, au anunţat oficiali.
Citeşte şi: Combatanţi ruşi, opozanţi ai lui Putin, susţin că au pătruns 42 de km în interiorul Rusiei – Black News
Aceasta este cea de-a treia lansare a rachetei Nuri. O primă lansare-test s-a soldat cu un eşec, însă cea de-a doua lansare, în 2022, s-a dovedit un succes, cu plasarea pe orbită a mai multor sateliţi. În timpul acestor lansări, încărcăturile utile transportate de lansator aveau drept scop în primul rând studierea performanţei acestuia.
Racheta a îmbarcat joi opt sateliţi operaţionali, între care un “satelit de tip comercial”, potrivit Ministerului Ştiinţei din Coreea de Sud.
Cu o înălţime de peste 47 de metri şi cântărind circa 200 de tone, lansatorul cu trei trepte urma să decoleze la ora locală 18:24 (09:24 GMT) de la Centrul Spaţial Naro, situat pe coasta de sud a ţării.
Această “a treia lansare are drept scop plasarea pe o orbită ţintă a unui satelit” proiectat în Coreea de Sud, a declarat pentru jurnalişti Ko Jeong-hwan, directorul programului rachetei Nuri de la Institutul coreean de Cercetare Aerospaţială (KARI).
Satelitul NEXTSat 2, cu o greutate de 180 de kilograme, a fost dezvoltat de Institutul de Ştiinţă şi Tehnologii Avansate din Coreea (KAIST). El urmează să fie amplasat pe orbită la o altitudine de aproximativ 550 de kilometri, a explicat KARI.
Dispozitivul este echipat cu un mic radar cu deschidere sintetică care permite obţinerea de imagini de înaltă rezoluţie indiferent de condiţiile meteo.
Succesul celei de-a treia lansări-test va depinde de capacitatea rachetei de a plasa corect pe orbită cei opt sateliţi.
A fost nevoie de aproximativ zece ani pentru a dezvolta racheta Nuri, costurile ridicându-se la 2.000 de miliarde de woni (1,4 miliarde de euro)
This post was last modified on 25/05/2023 11:33 11:33