Coreea de Sud PRELUNGEȘTE restricțiile antiepidemice

Publicat:

Coreea de Sud prelungeşte aplicarea restricţiilor sociale din cauza infectărilor zilnice care se menţin la un nivel ridicat, potrivit DPA și agerpres.

Restricţiile sociale vor fi menţinute în vigoare pentru încă două săptămâni, până pe 28 martie, a anunţat vineri Yoon Tae Ho, din cadrul agenţiei naţionale pentru managementul dezastrelor.


Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Acesta a spus că guvernul respectă recomandările experţilor. Există riscul unui al ”patrulea val de infectări”, a spus acesta.

Coreea de Sud a gestionat relativ bine pandemia de coronavirus până în acest moment. De la sfârşitul lui 2020 însă, această ţară cu 51,3 milioane de locuitori se confruntă cu un nou val de infectări.

Timp de mai multe săptămâni, între 300 şi 400 de noi cazuri au fost înregistrate zilnic, iar numărul acestora nu pare să dea semene de scădere. Autorităţile din domeniul sanitar consideră că saunele şi băile publice ar putea fi sursa recentelor focare.

Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

Joi, pe teritoriul ţării s-a înregistrat cel mai ridicat număr de cazuri noi din ultimele trei săptămâni.

Reuniunile private cu mai mult de cinci participanţi rămân interzise, iar numărul maxim de membri ai aceleiaşi familii care se pot întâlni fiind opt.

Cafenelele, restaurantele şi sălile de sport din regiunea capitalei vor avea permisiunea să rămână deschise până la 22:00. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jucătorii Naționalei Moldovei, Victor Bogaciuc și Maxim Cojocaru, se judecă cu un club din România

Jucătorii Naționalei Moldovei, Victor Bogaciuc și Maxim Cojocaru, se judecă cu un club din România Jucătorii Naționalei Moldovei, Victor Bogaciuc și Maxim Cojocaru au depus...

Tauber: Dacă Maia Sandu câștigă încă un mandat, țara noastră va fi pur și simplu distrusă

Tauber: Dacă Maia Sandu câștigă încă un mandat, țara noastră va fi pur și simplu distrusă În cadrul emisiunii СоловьевLive, deputatul moldovean Marina Tauber a...

Fosta directoare a ansamblului ‘Joc’, reacție după demisie: ‘Eu nu consider că am procedat contra legii’

Fosta directoare a ansamblului 'Joc', reacție după demisie: 'Eu nu consider că am procedat contra legii' „Eu nu consider că am procedat contra legii, cu...

POLITICO: Kamala Harris, noul sac de box al Rusiei

POLITICO: Kamala Harris, noul sac de box al Rusiei Ieşirea lui Joe Biden din cursa pentru alegerile prezidenţiale a luat prin surprindere inclusiv Moscova. Şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.