X

Coreea de Sud scade numărul generalilor şi reduce durata serviciului militar

Armata Coreii de Sud a prezentat vineri un plan de reformă preşedintelui Moon Jae-in, plan care prevede reducerea numărului de generali cu patru stele şi durata serviciului militar pentru soldaţi, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Reforma Apărării 2.0 a fost prezentată preşedintelui Moon, care a convocat o reuniune cu cei mai importanţi comandanţi militari la biroul său, potrivit Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană).

Citeşte şi: Viktor Orban spune că este nevoie de o nouă Comisie Europeană

În cadrul planului de reformă, numărul generalilor va fi redus la 360 până în 2022 de la 436, în prezent. Numărul lor va fi redus cu o medie de 15 în fiecare an.

Posturile a 66 de generali cu patru stele vor fi desfiinţate, în timp ce cinci posturi de generali de marină şi aviaţie vor fi de asemenea desfiinţate peste patru ani.

Poziţia comandanţilor unităţilor non-combatante va fi retrogradată la cea de colonel, în timp ce postul de vice-comandant al unităţilor de luptă va fi avansat la gradul de general.

Citeşte şi: Bashar al-Assad vrea ca armata rusă să rămână în Siria pe termen lung

Serviciul pentru armată şi marină va fi redusă la 18 luni până la sfârşitul anului 2021, de la 21 de luni în prezent.

Durata serviciului pentru puşcaşii marini va fi redusă de asemenea de la 23 luni la 20 de luni, în timp ce pentru forţele aeriene durata va fi redusă de la 24 de luni la 22 de luni.

Armata sud-coreeană intenţioneză să reducă numărul total de forţe la 500.000 până în 2022 de la 618.000, în prezent. Aceste măsuri survin numai la nivelul armatei.

Tags: armatacasa albastraCoreea de SudgeneraliMoon Jae-inserviciu militar
Categorii: Știrile zilei