Coreea de Nord îi cere Sudului să le repatrieze pe cele 12 chelneriţe nord-coreene care ar fi fost răpite

Publicat:

Phenianul i-a cerut Seulului să le repatrieze pe cele 12 chelneriţe nord-coreene care au defectat în 2016, posibil împotriva voinţei lor, un comunicat publicat sâmbătă seară de agenţia oficială nord-coreeană KCNA avertizând că acest caz ar putea submina relaţiile intercoreene, după lunile de destindere, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Autorităţile sud-coreene ar trebuie să le trimită fără întârziere pe cetăţenele noastre la familiile lor şi să-şi arate astfel voinţa de ameliorare a relaţiilor Nord-Sud’, se spune în comunicat.


Citește și : Siria: Acord de evacuare a combatanţilor SI în sudul Damascului (OSDO)

Cazul suscită de mai multă vreme o polemică, Phenianul susţinând că femeile au fost răpite, în timp ce Seulul este categoric că au dezertat de bunăvoie.

După ani de tensiuni legate de programele nuclear şi balistic ale Phenianului, relaţiile intercoreene au cunoscut o destindere importantă de la începutul anului, culminând cu un summit istoric între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Acest proces a fost marcat de eliberarea de către Phenian a trei prizonieri americani şi de o invitaţie adresată presei străine să relateze de la ceremonia de închidere a poligonului nord-coreean de teste nucleare, săptămâna viitoare, înaintea unui summit prevăzut între Kim şi preşedintele american Donald Trump, la 12 iunie, în Singapore.

Climatul s-a deteriorat însă recent odată cu anularea de către Phenian a unor discuţii la nivel înalt cu Sudul, în semn de protest faţă de desfăşurarea de exerciţii militare americano-sud-coreene.

Într-o serie de dezvăluiri explozive la postul sud-coreean JTBV, mandatarul restaurantului nord-coreean din oraşul chinez Ningbo, unde lucrau cele 12 chelneriţe, a afirmat că fusese recrutat de Serviciul naţional de informaţii sud-coreean (NIS) în 2014, în China.

El a explicat că, doi ani mai târziu, temându-se că va fi demascat, i-a cerut agentului său de legătură să-i organizeze defectarea. În ultimul moment, acesta i-ar fi cerut să vină împreună cu angajatele sale.

‘Cele 12 chelneriţe nu ştiau unde merg. Le-am spus că schimbăm locul’, a relatat el, afirmând că femeile nu şi-au dat seama care era destinaţia decât atunci când au ajuns în faţa ambasadei sud-coreene în Malaezia.

Citește și : Cuba: Una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri la Havana a fost găsită

Una din femei, intervievată în emisiune, a povestit că a ezitat în faţa ambasadei: ‘Mandatarul Heo ne-a ameninţat, ne-a spus că le va povesti autorităţilor că ne uitam la seriale sud-coreene şi că vom fi executate sau exilate în provincie, şi că familiile noastre vor fi ele afectate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zodia care se va umple de bani în august

Zodia care se va umple de bani în august August 2024 vine cu oportunități financiare neașteptate pentru mai multe semne zodiacale. Astrele sunt deosebit de...

Conturile bancare din Moldova ale lui Șor și Plahotniuc – blocate. Decizia vizează încă 9 persoane

Conturile bancare din Moldova ale lui Șor și Plahotniuc – blocate. Decizia vizează încă 9 persoane Consiliul Interinstituțional de Supervizare (CIS), responsabil de aplicarea măsurilor...

O ripostă iraniană, așteptată ‘în următoarele zile’; forţele SUA din Irak şi Siria ar putea fi vizate

O ripostă iraniană, așteptată 'în următoarele zile'; forţele SUA din Irak şi Siria ar putea fi vizate Preşedintele american Joe Biden preconizează desfăşurarea unor forţe...

Din septembrie, elevii din Chișinău vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit

Din septembrie, elevii din Chișinău vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit Din luna septembrie, în școlile din Chișinău grupele cu program prelungit vor fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.