X

Coreea de Nord nu va va relua discuţiile cu Coreea de Sud dacă situația nu se ameliorează

Coreea de Nord a transmis că nu va relua discuţiile cu Sudul până când nu vor fi rezolvate problemele dintre cele două ţări, scrie BBC, potrivit news.ro .

Negociatorul şef nord-coreean, Ri Son-gwon, a catalogat autorităţile din Coreea de Sud ca fiind incompetente şi fără simţul răspunderii, conform agenţiei de stat KCNA.

Citește și : Europol a destructurat o reţea de traficanţi de migranţi spre Germania

El a criticat, de asemenea, autorităţile din Sud pentru că au permis „unei mizerii umane”, făcând referire la un dezertor nord-coreean, să vorbească în Parlamentul de la Seoul.

Coreea de Sud şi SUA efectuează exerciţii militare comune în peninsula coreeană în care sunt implicate aproape 100 de avioane de război. Coreea de Nord a numit în repetate rânduri aceste exerciţii ca fiind „o provocare” şi pregătiri pentru o invazie.

Marţi, Coreea de Nord a anulat o întâlnire cu Coreea de Sud din cauza exerciţiilor militare coordonate de Sud împreună cu SUA şi a avertizat că summitul programat cu SUA ar putea să nu mai aibă loc dacă Trump insistă pentru dezarmarea nucleară unilaterală a Nordului.

Citește și : Ce este Ramadan? În mod paradoxal, o lună de privaţiune dar și de consum excesiv

Avertizarea statului sud-coreean vine după ce John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al SUA, a comparat Coreea de Nord cu „modelul Libia” de dezarmare nucleară.

„Nu ne vom ascunde sentimentele de aversiune faţă de el”, a declarat ministrul adjunct de Externe, Kim Kye-gwan, într-un comunicat.

Tags: Coreea de NordCoreea de SuddezarmareRi Son-gwonSUATrump
Categorii: Știrile zilei