X

Coreea de Sud și Coreea de Nord au căzut de acord să participe sub steagul unei „Coree unite” la JO de la Pyeongchang

Coreea de Sud a anunţat că va participa sub acelaşi steag cu Coreea de Nord la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, scrie Reuters.

Potrivit agenţiei de presă, cele două state au căzut de acord să participe sub steagul unei „Coree unite”, potrivit news.ro .

În plus, propunerea Coreei de Sud de a constitui o echipă feminină de hochei pe gheaţă comună cu nord-coreenii, a fost acceptată.

Citește și : Peste 34.000 de oameni au fost evacuaţi după erupţia celui mai activ vulcan din Filipine

Luni, Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început discuţiile despre planul Phenianului în legătură cu trimiterea unui grup muzical feminin la evenimentul sportiv.

Coreea de Sud a insistat ca Nordul să fie implicat în JO, numite „Olimpiada Păcii”, spunând că este o ocazie ca relaţiile dintre cele două ţări să se îmbunătăţească.

Coreea de Nord a mai participa la câteva ediţii ale Jocurilor Olimpice, însă nu în Coreea de Sud. În 1988, a boicotat Jocurile Olimpice de la Seul.

Jocurile Olimpice de iarnă vor avea loc în perioada 9 – 25 februarie, la Pyeongchang.

Tags: Coreea de NordCoreea de SudJocurile Olimpice de IarnăPhenianPyeongchangseul
Categorii: Știrile zilei