Cornel Feruţă a intrat în cursa pentru postul de director general al IAEA

Publicat:

Diplomatul român Cornel Feruţă i-a informat miercuri pe angajaţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) că a decis să intre în cursă pentru a deveni următorul director general al Agenţiei, ceea ce duce numărul candidaţilor la trei de pe trei continente, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În luna iulie a acestui an, directorul general al IAEA, Yukiya Amano, a decedat în contextul în care se pregătea se demisioneze anticipat din cauza unei afecţiuni medicale care i-a provocat probleme în ultimul an. Adjunctul său, diplomatul român Cornel Feruţă, este în prezent director general interimar al IAEA şi acum concurează pentru postul de director general deplin.


Citește și : Iranul dă un răgaz Uniunii Europene pentru salvarea acordului nuclear

Pentru acelaşi post concurează şi Rafael Grossi, un veteran în domeniul diplomaţiei nucleare, şi în prezent ambasadorul Argentinei la IAEA.

În paralel, după mai multe săptămâni de speculaţii cu privire la o posibilă candidatură, Lassina Zerbo din Burkina Faso, care în prezent conduce Organizaţia Tratatului de interzicere a testelor nucleare cuprinzătoare (CTBTO), i-a informat şi el pe angajaţii CTBTO că a decis să concureze pentru postul de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Potrivit Reuters, diplomatul român Cornel Feruţă ar fi comunicat statelor membre IAEA că el reprezintă “continuitatea, credibilitatea, imparţialitatea şi transparenţa”, în timp ce argentinianul Rafael Grossi a promis că va asigura “transparenţa şi un dialog fluid şi continuu cu toţi”, o aluzie la ceea ce unii diplomaţi au numit secretomania excesivă din mandatul lui Yukiya Amano.

Diplomaţii care urmăresc activitatea IAEA nu se aşteaptă la o schimbare majoră cu privire la modul în care Agenţia gestionează cele mai fierbinţi dosare, precum inspecţiile din Iran şi revenirea sa în Coreea de Nord.

Lassina Zerbo, 55 de ani, a provocat critici din partea Rusiei luna trecută când a spus că staţiile de monitorizare din Rusia ale CTBTO au fost oprite după o explozie misterioasă care a avut loc cu ocazia unui test al unui motor de rachetă. De asemenea, Zerbo a publicat pe contul său de Twitter o simulare cu privire la posibila direcţia urmată de un nor de gaz provenit de la explozie. Toate acestea au alimentat speculaţiile că Rusia încearcă să ascundă informaţii cu privire la natura exploziei, care a generat o creştere a radioactivităţii într-un oraş din apropiere.

Citește și : Ciocnire evitată în ultima clipă între un satelit ESA şi un altul aparţinând SpaceX

Termenul limită până la care cei interesaţi de postul de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică trebuie să îşi depună candidatura este joi. Consiliul guvernatorilor IAEA intenţionează să aleagă un succesor al lui Yukiya Amano în cursul lunii octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.