X

Cornel Feruţă PIERDE funcţia de director general al AIEA

Argentinianul Rafael Mariano Grossi a fost ales marţi în funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Cu Rafael Grossi obţinând o majoritate calificată în Consiliul Guvernatorilor, AIEA a făcut un pas decisiv în alegerea directorului său general”, a scris pe Twitter ambasadorul francez pe lângă instituţiile internaţionale cu sediul la Viena, Xavier Sticker.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine (VIDEO)! Cel puţin doi oameni au murit

Grossi s-a aflat în cursa finală pentru acest post cu diplomatul român Cornel Feruţă, în prezent director general interimar al AIEA, după decesul în iulie al japonezului Yukiya Amano.

Marţi, diplomatul argentinian a obţinut 24 de voturi în Consiliul Guvernatorilor al AIEA, iar cel român zece voturi.

În rundele precedente de vot, niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină o majoritate de două treimi dintre cei 35 de membri ai Consiliului Guvernatorilor al AIEA. În absenţa unei astfel de majorităţi, procesul de vot a continuat.

Citeşte şi: Trump face celebru un câine care l-a hăituit pe al-Baghdadi

Consiliul Guvernatorilor numeşte noul director general al AIEA pentru un mandat de patru ani. Decizia sa va fi supusă aprobării din partea Conferinţei Generale a AIEA, care este formată din reprezentanţii tuturor celor 171 de state membre ale AIEA.

AIEA a început procesul de selecţie a unui nou director general după decesul, în iulie, al japonezului Yukiya Amano.

Tags: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)Cornel FeruţăRafael Mariano GrossiVienaXavier StickerYukiya Amano
Categorii: Știrile zilei