X

Coronavirus: Mişcarea Fridays for Future îşi anulează protestele din Germania

Mişcarea Fridays for Future a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă online, că-şi anulează o serie de acţiuni de protest de amploare, pe care le pregătea înaintea alegerilor locale din Bavaria, din cauza crizei coronavirusului, transmite DPA, scrie agerpres.

“Cu inima grea, anulăm marele protest pentru climă care-l pregăteam pentru vineri. Pentru a compensa, protestele noastre din mediul online vor fi mai zgomotoase”, conform unui mesaj postat de membrii mişcării Fridays for Future pe Twitter.

Citește și : Parlamentul Spaniei, ÎNCHIS din cauza coronavirusului

Alte acţiuni de protest de amploare mai mică, anunţate tot pentru vineri, vor continua conform programului.

Mişcarea Fridays for Future, care organizează diferite evenimente şi proteste în numeroase oraşe germane în cursul zilelor de vineri, pregătea o mare demonstraţie înainte de alegerile locale din Bavaria pentru responsabilizarea politicienilor în ceea ce priveşte problema încălzirii globale.

Tags: BavariaFridays for Futureprotesttwitter
Categorii: Diaspora