Coronavirusul afectează turismul din Roma, departe de principalul focar din Italia

Publicat:

Teama provocată de noul coronavirus afectează turismul din Roma, una dintre cele mai populare destinaţii din peninsulă, deşi capitala Italiei se află departe de focarul de contagiune din nordul ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

În condiţiile în care turismul este responsabil pentru 13% din Produsul Intern Brut al Italiei, anularea rezervărilor loveşte nu numai zonele afectate direct de coronavirus, ci şi în celelalte. Este cazul Romei unde peste jumătate din rezervările făcute până la sfârşitul lui martie au fost anulate.


Citește și : SUA şi talibanii semnează un acord istoric după 18 ani de război în Afganistan

Sentigliano, un ospătar la un restaurant din centrul Romei recunoaşte că numărul clienţilor s-a redus la jumătate, poate chiar mai mult. “Sperăm că toată această psihoză, toată această frică va începe să se schimbe, că oamenii vor înţelege că, desigur, este o problemă reală, dar că este inutil să te panichezi, să cazi într-o frică exagerată”, a declarat Sentigliano pentru AFP.

Roberto Lena, care lucrează la un magazin de suveniruri, se aşteaptă la o scădere semnificativă după ce a auzit cum hotelierii se confruntă cu toate aceste anulări. “În martie, vom putea vedea efectele reale” ale crizei, a explicat Roberto.

Sunt însă şi turişti care nu şi-au schimbat planurile. Franck, un francez care a venit la Roma pentru un sejur de patru zile împreună cu soţia sa, spune că nu se teme în mod special de coronavirus. “Aveam planificată vizita la Vatican şi eram puţin îngrijoraţi dacă va fi deschis sau nu. Trăim destul de normal”, a declarat turistul francez.

Citește și : Prim-ministrul ucrainean Oleski Honcharuk a demisionat

Candela, o studentă din Spania, aflată în Italia în cadrul programului Erasmus nu pare nici ea foarte îngrijorată: “mi se pare doar o gripă şi nu sunt mai îngrijorată de faptul că sunt studentă aici decât dacă eram în Spania”.

Numărul persoanelor din Italia contaminate cu noul coronavirus a ajuns la 821, a anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli. Până în prezent, 21 de pacienţi cu coronavirus au decedat şi 46 s-au recuperat în urma infecţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.