X

Coronavirusul se răspândeşte în Africa: Ghana, Kenya şi Congo anunţă primele cazuri

Ţara vest-africană Ghana a confirmat joi primul caz de infecţie cu noul coronavirus, devenind al 13-lea stat african afectat de pandemie, în timp ce Kenya şi Congo au anunţat vineri primul şi respectiv al doilea caz de COVID-19, informează DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

“Ambele persoane s-au întors în Ghana din Norvegia şi Turcia. Deci acestea sunt cazuri importate de COVID-19”, a declarat ministrul sănătăţii ghanez Kwaku Agyeman-Manu într-un comunicat. “Amândoi pacienţii sunt în prezent ţinuţi în izolare şi sunt stabili”, potrivit ministrului.

Citeşte şi: Soţia lui Justin Trudeau s-a INFECTAT cu coronavirus

“Vreau să-i asigur pe toţi ghanezii că guvernul Ghanei împreună cu toţi partenerii din sănătate va continua să lucreze asiduu pentru a asigura că situaţia este sub control”, a adăugat el.

La scurt timp, Congo a raportat cel de-al doilea caz confirmat de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul virus, implicând un cetăţean camerunez ce trăieşte în ţara central-africană şi a fost în vacanţă în Franţa, a declarat ministrul sănătăţii Eteni Longondo.

Congo s-a confruntat deja cu epidemia de febră hemoragică Ebola în regiunea sa de frontieră estică la jumătatea anului 2018, deşi ultimul pacient suferind de Ebola a fost externat dintr-un centru de tratament în oraşul Beni săptămâna trecută, în timp ce cazurile de îmbolnăvire s-au redus.

Experţii consideră că Africa este expusă unui risc ridicat la coronavirus datorită legăturilor economice strânse ale continentului cu China – unde a apărut boala în decembrie 2019 – şi sistemelor de sănătate slabe în multe ţări africane.

Până în prezent, răspândirea COVID-19 pe acest continent a fost limitată în comparaţie cu Asia sau Europa.

Citeşte şi: SUA au bombardat poziţiile unei miliţii proiraniene din Irak

Printre altele, Kenya a confirmat primul său caz de noul coronavirus, a anunţat vineri ministrul sănătăţii Mutahi Kagwe.

Pacientul, care a fost diagnosticat în noaptea de 12 martie, a călătorit înapoi în Kenya din Statele Unite prin Londra, a precizat Kagwe într-o conferinţă de presă.

Începând de joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înregistrat 129 de cazuri de COVID-19 în 12 din cele 54 de ţări din Africa, cu trei victime în Africa de Nord, comparativ cu peste 125.000 de cazuri confirmate la nivel global. 

Tags: Benicongocoronaviruscovid-19GhanaKenyaOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Categorii: Știrile zilei