Corupţia, principalul obstacol pentru dezvoltarea Republicii Moldova

Publicat:

Corupţia reprezintă principala problemă şi impediment în dezvoltarea pe mai departe a Republicii Moldova, a declarat miercuri seara ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, invitat la postul de televiziune NTV Moldova, informează portalul IPN, potrivit agerpres.

‘Corupţia se observă peste tot, nu doar la nivel de guvern. Este în mediul de afaceri, la toate nivelurile’, a afirmat şeful misiunii diplomatice americane.


Citeşte şi: 17 morţi în atacul din Florida. Cine este autorul masacrului – FOTO/VIDEO

Este dificil de schimbat mentalitatea populaţiei, de aceea trebuie modificată structura instituţiilor în sine şi trebuie aplicate metode care să împiedice actele de corupţie, a opinat James Pettit, potrivit căruia corupţia în Republica Moldova a fost moştenită de la Uniunea Sovietică.

În urmă cu patru ani, o fraudă de proporţii de peste un miliard de dolari zguduia sectorul bancar al Republicii Moldova, ceea ce a erodat credibilitatea clasei politice locale şi a provocat proteste în masă, decredibilizând forţele proeuropene de la putere.

Ambasadorul SUA a menţionat de asemenea că în ultimul an a văzut puţine reforme în Republica Moldova şi guvernul a conceput diverse proiecte de legi care nu corespund în totalitate standardelor europene, cerinţelor Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Acordului de asociere cu UE.

În schimb, a spus el, s-au înregistrat numeroase succese la nivel de reforme în sectorul economic. Există un potenţial enorm pentru dezvoltarea de mai departe a turismului, a apreciat James Pettit.

În 2018, Statele Unite ale Americii vor acorda aproximativ 30 de milioane de dolari pentru diferite direcţii de dezvoltare a Republicii Moldova, a anunţat ambasadorul american. ‘Scopul principal al acestui sprijin financiar este creşterea economică’, a afirmat diplomatul. Potrivit lui, creşterea economică soluţionează multe alte probleme cu care se confruntă un stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.