X

Corupție la Biroul Migrație și Azil. Un angajat a fost trimis în judecată

Corupție la Biroul Migrație și Azil. Un angajat a fost trimis în judecată

Un angajat  al Biroului Migrațiune și Azil a fost trimis în judecată pentru facilitarea tranzitării ilegale a Moldovei de către doi ucraineni, transmite Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Citește și: Ministra Culturii din România va cere socoteală casei de modă Louis Vuitton

Este vorba despre un angajat al biroului regional din sudul țării  și cauza se încadrează în dosarul ce vizează doi ucraineni, de la care au fost confiscați peste 100.000 de lei.

Potrivit datelor din dosarul penal, bărbatul cu vârsta sub 40 de ani, ar fi parte a grupului infracțional, din care doi membri au fost condamnați în noiembrie 2023, la solicitarea PCCOCS. Atunci, pe lângă condamnarea acestora, acuzatorii de stat au obținut și confiscarea câștigului lor ilegal de peste 100.000 lei, bani percepuți din taxa de 2000 euro per persoană pentru facilitarea traversării hotarului dinspre Ucraina și 350 euro pentru aplicarea ilegală a ștampilei oficiale de intrare în Moldova.

Pe lângă contribuția sa generală în cadrul grupului infracțional, acesta este învinuit de procurori de faptul că i-a transportat pe cei doi ucraineni din parcul municipiului Cahul spre punctul de trecere a frontierei, la ieșirea din republică spre România. Ulterior, acesta le-a dat sfaturi privind traversarea frontierei. Acum, urmează ca Judecătoria Cahul să se pronunțe, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Tags: Biroul Migrație și Azilcorupție la Biroul Migrație și Azilmigratie ilegalaPCCOCS
Știrile zilei