Costiuc: Maia Sandu are candidat la funcția de premier, dar nu are majoritate

Deputatul Vasile Costiuc susține că peședinta Maia Sandu are un candidat pentru funcția de prim-ministru, însă nu are și  o majoritate parlamentară pentru a-i asigura votul.

Citește și: Osmochescu după ce a preluat interimatul funcției de premier: Mulțumesc pentru încredere

„Maia Sandu și Președinția nu ne-au chemat la consultări. Și vă spun un secret mare – Maia Sandu are un candidat la funcția de prim-ministru, dar nu are majoritate în Parlament. Până nu i-a convins pe toți cei 55 de candidați să voteze pentru candidatul Maiei Sandu, nu al PAS-ului, nu are logică să faci consultări. Maia, curaj. Dă-i cu primul candidat, o fi Tofan sau altul, nu contează cum îl va chema pe viitorul premier, cum nu a contat nici Munteanu, pentru că puterea a fost la pațanii șmecheri. „Grupirovcile” decid soarta țării, nu premierul, așa că mai curajos, doamna președintă. Dar dacă nu vă duce capul, mergem la anticipate, să decidă poporul, mai vrea o guvernare PAS sau s-a cam săturat”, a declarat Vasile Costuc, citat de Timpul.md.

Precizăm că vineri, 3 iulie, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru invocând că nu-și mai pot exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” pe care le are.

Mai mult, se pare că Munteanu a refuzat să exercite până și interimatul funcției, atribuțiile acestuia fiind preluate de actualul ministru în exercițiu al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.

This post was last modified on 07/07/2026 15:00 15:00

Tags: demisie GuvernGuvernul R. Moldovaprim-ministruVasile Costiuc
Știrile zilei