X

Costumul lui John Travolta din ‘Saturday Night Fever’ a fost scos la licitaţie

Faimosul costum alb purtat de actorul John Travolta în filmul “Saturday Night Fever” (1977), estimat la 200.000 de dolari, va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii care va avea loc în această lună, informează AFP, potrivit agerpres.

Acel costum alb – constând în trei piese din poliester şi cu ajutorul căruia John Travolta a făcut să bată mai tare inimile multor spectatoare din anii ’70 – va fi scos la licitaţie cu ocazia unui eveniment ce va fi organizat în California pe 22 şi 23 aprilie. El reprezintă piesa centrală a licitaţiei “Hollywood: Classic and Contemporary”, organizată de casa Julien’s Auctions în cartierul Beverly Hills din Los Angeles.

Citeşte şi: Ucraina a devenit un cartof fierbinte pentru România – Black News

“Când vorbim despre disco, ne gândim la ‘Saturday Night Fever’, ne gândim la Bee Gees, ne gândim la John Travolta”, a declarat Martin Nolan, directorul general al acestei case de licitaţii.

Costumul pus în vânzare datează din perioada în care cântecul “Staying Alive” era intens difuzat în lumea întreagă. Deşi nu oferă garanţia că şi viitorul său proprietar va beneficia de acelaşi “sex appeal” ca ilustrul său purtător din filmul “Saturday Night Fever”, costumul a fost estimat la un preţ de vânzare de aproximativ 200.000 de dolari.

Citeşte şi: O furtună de gheaţă a făcut ravagii în Canada: Doi oameni au murit şi pagubele materiale sunt majore – Black News

Însă, după modelul vocii lui Barry Gibb, unul dintre soliştii grupului Bee Gees, preţul final ar putea să urce la un nivel mult mai înalt, a afirmat Martin Nolan.

Costumul reprezintă unul dintre cele aproximativ 1.400 de articole propuse spre vânzare în cadrul acestei licitaţii şi care provin din filme celebre lansate în ultimii 100 de ani.


Alte obiecte au potenţialul de a atrage interesul colecţionarilor, precum bastonul lui Charlie Chaplin, hoverboardul din “Back to the Future III” şi boneta originală purtată de Theda Bara în filmul “Cleopatra” din 1917.

Fanii francizei cinematografice “Harry Potter” vor putea licita pentru diverse accesorii şi baghete utilizate în aceste filme. Costume purtate în pelicule lansate în cadrul francizelor “John Wick”, “Batman”, “Iron Man” şi “Star Wars” vor fi puse, de asemenea, în vânzare. 

Tags: Back to the Future IIIBarry GibbbastonBee GeesBeverly HillsCharlie ChaplinCleopatracostumHollywood: Classic and ContemporaryJohn TravoltaJulien's Auctionslos angelesMartin NolanSaturday Night FeverTheda Bara
Categorii: Știrile zilei