
Aleșii poporului au votat astăzi, în lectura a doua, modificări legislative privind costurile expertizelor judiciare. Documentul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, are scopul de a asigura un cadru clar pentru finanțarea expertizelor dispuse de organele de urmărire penală, comunică Moldpres.
Conform noilor prevederi, expertiza judiciară sau extrajudiciară va fi efectuată doar după plata anticipată a costurilor de către solicitant, iar tarifele vor fi aprobate de Guvern. În cauzele penale sau contravenționale, cheltuielile vor fi acoperite din bugetul instituției publice de expertiză judiciară.
Citeşte şi: Curtea de Apel va da pe 28 mai decizia în recursul Evgheniei Guțul – Stiripesurse.md
Pentru persoanele cu situație materială precară, pensionari sau persoane cu dizabilități, taxele pentru expertiza judiciară pot fi reduse până la 50%, prin decizia conducerii instituției sau a expertului desemnat.
Noile prevederi vor intra în vigoare pe 1 iulie 2026, stabilind un mecanism clar și predictibil pentru plata și finanțarea expertizelor judiciare.