X

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia pe fondul cererii de valori de refugiu

Cotaţia aurului, propulsată de îngrijorările în creştere cu privire la sectorul bancar după preluarea la un preţ redus a gigantului elveţian Credit Suisse, a depăşit luni pragul simbolic de 2.000 de dolari uncia, informează AFP, potrivit agerpres.

În condiţiile în care acţiunile marilor bănci s-au prăbuşit luni la bursă, după preluarea Credit Suisse de către UBS, investitorii se tem de o posibilă reacţie în lanţ în sectorul bancar şi se îndreaptă spre aur, valoare de refugiu tradiţională în perioade de turbulenţe.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Luni dimineaţa, cotaţia metalului galben era în creştere cu 0,33% până la 1.995 dolari uncia, după ce anterior a urcat până la 2.009,73 dolari.

De la falimentul băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), în urmă cu zece zile, preţul aurului pe pieţele financiare a crescut cu aproape 9%.

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia în doar două ocazii: în luna august 2000, în plină pandemie de Covid-19, şi în luna martie 2022, în primele săptămâni de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

Analiştii subliniază că modul în care va evolua dolarul american va influenţa şi cotaţia aurului. Un dolar mai puternic este un factor negativ pentru mărfuri precum aurul, care este cotat în moneda americană.

“Credem că dolarul american este o valoare de refugiu mai puternică decât aurul. Asta înseamnă că, în situaţii în care evenimentele de risc sunt suficient de mari, vedem în mod obişnuit cum pieţele migrează de la aur spre dolarul american”, susţine Vivek Dhar, analist la Commonwealth Bank of Australia. 

Tags: aurCredit SuisseSilicon Valley Bank (SVB)UBS
Categorii: Știrile zilei