Cotaţia grâului, la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Publicat:

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni dimineaţa cu 0,4%, la 6,02 dolari per bushel, cel mai redus nivel din aprilie 2021, în timp ce cotaţiile la porumb şi boabe de soia au urcat cu 0,3% (la 5,56 dolari per bushel) şi, respectiv, cu 0,2% (la 13,09 dolari per bushel).


Citeşte şi: Războiul, criza climatică şi pandemia de coronavirus ameninţă decenii de progres al sistemului global de sănătate – Black News

Liderii G7 (grupul statelor puternic industrializate), reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au cerut tuturor participanţilor ca acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră “să continue şi să implementeze complet buna desfăşurare a operaţiunilor, atât timp cât va fi necesar”.

Săptămâna trecută, acordul a fost prelungit cu două luni, atenuând temerile privind aprovizionarea cu cereale pe plan mondial.

Citeeşte şi: PROTEST în Bulgaria pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră – Black News

Separat, adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Oksana Lut, anunţase că Rusia intenţionează să recolteze în medie aproximativ 130 milioane de tone de cereale pe an şi să exporte până la 55 milioane de tone.

Oficialul a explicat că Moscova a reuşit să-şi majoreze exporturile de cereale, chiar dacă unele ţări au respins cerealele ruseşti din cauza conflictului cu Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea ‘o adevărată Uniune Europeană a Apărării’: ‘Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea 'o adevărată Uniune Europeană a Apărării': 'Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale Sporirea mobilității prin sisteme de transport eficiente, durabile și sigure reprezintă unul dintre obiectivele Strategiei Naționale...

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro Deputații PAS au votat, în ședința de astăzi, în prima lectură, proiectul de lege pentru...

Parlament a votat proiectul de modificare a Legii monumentelor de for public

Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea monumentelor de for public la nivel local Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea și edificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.