X

Cotaţiile la cacao sunt în scădere, analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue

Cotaţiile la cacao sunt în scădere, analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue

Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei Rabobank, care consideră că “raliul istoric” din acest an a atins probabil nivelul maxim, transmite Bloomberg.

Cel mai tranzacţionat contract la cacao la Bursa de la New York a scăzut vineri cu 2,5%, la 8.482 de dolari tona. La mijlocul lunii aprilie, cotaţiile futures la cacao au atins nivelul record de 11.000 de dolari tona, pe fondul temerilor privind deficitul de aprovizionare. În acest context, se înmulţesc îngrijorările că sectorul nu va putea să îşi asigure suficiente boabe de cacao, ceea ce reprezintă o veste proastă pentru consumatori, dacă producătorii de ciocolată vor continua să transfere costurile pe seama lor sau să vândă batoane de ciocolată mai mici sau care conţin mai puţină ciocolată, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Deşi volatilitatea rămâne ridicată, tranzacţiile din ultimele zile au arătat o reducere a cotaţiilor, după majorările din ultimele săptămâni.

Chiar dacă preţurile revin rapid la un nivel “normal”, perioada de vârf a fost depăşită, susţine analistul Rabobank Paul Joules, care se aşteaptă la continuarea declinului cotaţiilor.

“O combinaţie între cererea globală slabă şi nivelul producţiei, în special din ţările care nu au preţuri fixe la poarta fermei, vor ajuta la atenuarea incertitudinilor privind preţurile în viitor. Totuşi, este posibil ca şi în următorii ani să se menţină preţurile ridicate la cacao”, a adăugat Joules.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Traderii urmăresc evoluţiile culturilor din Vestul Africii, unde recoltele slabe au dus la al treilea deficit anual de aprovizionare. În următoarele zile sunt aşteptate ploi în ţările din Vestul Africii, conform datelor Maxar Technologies Inc.

“Potenţialele ploi vor sprijini culturile şi ar putea îmbunătăţi umiditatea solului în unele zone”, se arată în analiza Rabobank.

Tags: cacaonew yorkRabobankVestul Africii
Diverse